Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Toate PFA-urile care și-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizație fixă

Toate PFA-urile care și-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizație fixă

PFA-urile și întreprinderile individuale care și-au întrerupt activitatea vor beneficia de o indemnizație fixă la nivelul unui salariu minim brut pe perioada stării de urgență, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă.

„Am promis măsuri de sprijin economic pentru cei afectați de criza COVID-1 și ne ținem de cuvânt. Nu lăsăm pe nimeni în urmă, inclusiv PFA-urile și întreprinderile individuale sau familiale, indiferent dacă au contribuit sau nu la fondul de șomaj. Pentru alte forme de angajare decât contractul individual de muncă, am prevăzut în Ordonanța de Urgență 30/2020 categoria de beneficiari ”alți profesioniști” care, dacă și-au întrerupt activitatea comercială pe perioada stării de urgență, vor primi o indemnizație fixă la nivelul unui salariu minim brut pe economie”, a scris, Dancă, pe pagina sa de socializare.

Cancelarul premierului a adăugat că, în perioadă următoare, vor continua consultările cu cei afectați economic de epidemia cu coronavirus și vor fi date nou reglementări pentru toate categoriile de întreprinderi și activități profesionale care și-au întrerupt activitatea parțial sau integral ca urmare a măsurilor impuse de starea de urgență.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: PFA coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri