Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Tragerea la sorți a grupelor turneului final al EURO U21 va avea loc în octombrie la București

Tragerea la sorți a grupelor turneului final al EURO U21 va avea loc în octombrie la București

Tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului European Under 21 va avea loc la București, pe 18 octombrie, a anunțat miercuri Federația Română de Fotbal (FRF).

Turneul final al Campionatului European Under 21 va fi organizat în România în două orașe, Cluj-Napoca și București, fiecare urmând a fi gazda unei grupe. Competiția se va desfășura în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023.

Stadioanele din România care vor găzdui meciuri sunt Steaua și Giulești din București, „Dr. Constantin Rădulescu” și Cluj Arena din Cluj-Napoca. Meciul de deschidere va avea loc în România, iar ultimul act al competiției se va desfășura în Georgia.

În 18 octombrie, de la ora 19.00, la Ateneul Român din București va avea loc tragerea la sorți a grupelor. Echipele participante la turneul final sunt România și Georgia, țări gazdă, Norvegia, Germania, Spania, Portugalia, Țările de Jos, Elveția, Italia, Anglia, Franța, Belgia, Ucraina, Cehia, Danemarca și Israel.

Cele 16 echipe naționale vor fi împărțite în 4 grupe. Primele două clasate se vor califica în faza sferturilor de finală.

FRF anunță că ediția din 2023 va stabili și echipele calificate la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Fiind gazdă, Franța este deja calificată, iar celelalte trei locuri disponibile pentru Europa vor fi completate cu primele trei clasate la turneul final din vara viitoare, exceptând reprezentativa Franței.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri