Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, consideră că este nevoie de un ''minister al reunificării'' şi spune că România nu pierde dacă se face unirea cu Republica Moldova.
''Este mai mult ca niciodată nevoie să vorbim despre unire, pentru că atâta timp cât nu vorbeşti nici nu ţi se întâmplă. Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al reunificării. Poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze moneda românească, leul românesc, şi în Republica Moldova. România nu pierde nimic şi nici nu face acte de caritate dacă se face unirea. Dimpotrivă, câştigă în greutate'', a spus Băsescu, duminică, la întâlnirea cu o delegaţie a unioniştilor, la sediul PMP.
Sâmbătă, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat în Capitală marşul "Luptă pentru Basarabia", cerând politicienilor asumarea ca proiect de ţară a unirii României cu Republica Moldova.
UPDATE Întâlnirea unioniştilor cu reprezentanţii PSD s-a încheiat. „Continuăm manifestaţiile şi rămanem pe loc. Suntem mulţumiţi de cum au reacţionat partidele, sper să reuşească un consens între ele”, a declarat liderul unionist George Simion.
La rândul său, Ecaterina Andronescu a declarat: „PSD este deschis şi vom găsi formula să definitivăm acest proiect”.
În cursul zilei de duminică, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a anunţat, printr-un comunicat de presă, că o delegaţie va avea consultări cu reprezentanţii PMP, ALDE, PSD, USR şi PRU. De asemenea, unioniştii au solicitat şi altor partide politice să dea curs invitaţiei de a purta discuţii pe marginea revendicărilor formulate la marşul ''Luptă pentru Basarabia''.
''Unirea trebuie să fie următorul proiect de ţară al României şi în acest sens avem propuneri concrete pentru cei care vor accede în noul Parlament de la Bucureşti'', a declarat George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, citat de Agerpres.
Citește și O parte dintre unioniști au înnoptat în corturi, în Piața Universității
Reținerea și amendarea liderilor manifestației unioniștilor - o gafă politică de mari proporții