Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Tratamente naturiste. 10 boli pe care le poți vindeca cu leurdă și 10 rețete terapeutice

Tratamente naturiste. 10 boli pe care le poți vindeca cu leurdă și 10 rețete terapeutice

Folosită intens în tratamente naturiste, pe tot continentul, a fost votată recent drept „planta mileniului III în terapie neconvențională”. Leurda, denumită și usturoiul ursului, deoarece este consumată de urși ca medicament purificator după perioada de hibernare, este o plantă sălbatică ce creşte numai în pădurile din Europa Centrală, nereușindu-se până în prezent aclimatizarea ei în nici o altă regiune.

Popular, planta este numită şi usturoită, ai-de-pădure sau ai-ciorăsc, datorită similarității gustului şi mirosului său cu cel de usturoi, cu care de altfel este şi rudă, din punct de vedere botanic.

Te-ar putea interesa și 6 rezultatele spectaculoase ale cataplasmei cu usturoi aplicată pe tălpi

Fiind unul dintre vestitorii primăverii, leurda este o plantă de talie medie-mică, cu frunze cărnoase, de un verde puternic, ce își face apariția încă din luna martie, imediat după ghiocei și preferă pădurile umede și umbroase de foioase din zonele de deal și munte.

Din punct de vedere terapeutic, leurda este mai puternică decât usturoiul, datorită faptului că acesta este o plantă salbatică, neatinsă de mâna omului, ce reușește să-și păstreze nealterate însuşirile, care îi conferă efecte terapeutice uimitoare. Mai mult decât atât, această plantă a fost declarată de către cercetătorii germani „planta mileniului trei”, pentru efectele sale asupra inimii şi a vaselor de sânge, asupra digestiei, asupra sistemului imunitar şi a celui endocrin.

Frunzele acestei plante sunt extrem de bogate în substanțe care aduc mari beneficii sănătății predominând sulfura de alil, care îi imprimă gustul și mirosul caracteristic. Leurda abundă în carotenoizi, vitaminele A și C, levuloza, ulei eteric complex și săruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru.

Acestea sunt câteva dintre afecțiunile pe care consumul de leudă le vindecă:

1. Purifică sângele și organele

Frunzele leurdei au capacitatea de curățare a sângelui, ficatului, stomacului și intestinelor, mult mai activă decât usturoiul. Pentru a beneficia de aceste calități, se recomandă ca, în fiecare primăvară, să se facă o cură de 4 săptămâni, cu frunze proaspete (prin uscare, frunzele își pierd din proprietăți).

2. Ajută la scăderea valorilor ridicate ale colesterolului

...............................

Află pe Antena Satelor cum poți folosi leurda pentru cele mai eficiente TRATAMENTE NATURISTE

Subiecte în articol: leurda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri