Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei oameni au murit în urma unei explozii de la baza aeriană Bagram din Afganistan

Trei oameni au murit în urma unei explozii de la baza aeriană Bagram din Afganistan

O explozie a făcut victime sâmbătă dimineaţa la baza aeriană Bagram din Afganistan, cea mai mare dintre cele deţinute în ţară de Statele Unite şi NATO, transmite Xinhua. 


Conducătorul districtului Bagram, Haji Abdul Shukur Quddusi, a declarat că au fost ucişi cel puţin trei oameni, iar 15 au fost răniţi, informează DPA. "Putem confirma că a avut loc o explozie la aeroportul Bagram în această dimineaţă, imediat după ora (locală) 5.30 (n.red. 3.00 ora României). Au fost victime. (...) Echipele de protecţie a forţei şi medicale intervin această situaţie", arată un comunicat al misiunii NATO Resolute Support, care nu precizează natura exploziei sau alte detalii despre incident, potrivit Agerpres

Baza aeriană Bagram situată la 50 de km nord de capitala Kabul, în provincia Parwan din estul Afganistanului, este principala bază militară americană din această ţară de 15 ani. În Afganistan sunt staţionaţi peste 13.000 de militari NATO, majoritatea americani

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a declarat mai târziu pe Twitter că gruparea este responsabilă pentru "atacul sinucigaş" şi că numeroşi soldaţi americani au fost ucişi şi răniţi. Cu toate acestea, gruparea este cunoscută că anunţă bilanţuri exagerate. 

Citeşte şi Zăpadă şi gheaţă la Moscova: Aproximativ 60 de zboruri anulate

Efectul Trump, SUA ar putea să se confrunte cu secesiunea. California vrea CALEXIT

Rusia susţine că rebelii au folosit arme chimice in orasul sirian Alep

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri