Jurnalul.ro Ştiri Externe Un tren rămas fără mecanic a parcurs 70 de kilometri cu 100 km/h

Un tren rămas fără mecanic a parcurs 70 de kilometri cu 100 km/h

de Redacția Jurnalul    |   

Un tren care a rămas fără mecanic a parcurs 70 de kilometri în India. Trenul de marfă a circulat cu viteza de aproape 100 km/h și a trecut prin cinci gări. Nu au fost persoane rănite, iar trenul scăpat de sub control a fost oprit cu ajutorul unor bucăți de lemn.

Incidentul a avut loc duminică. Trenul cu 53 de vagoane a oprit în Kathua pentru schimbarea echipajului. Garnitura a fost lăsată pe o porțiune de cale ferată înclinată și început să se miște în timp ce oamenii se aflau pe peron, potrivit BBC.

Trenul scăpat de sub control a parcurs peste 70 de kilometri și a trecut prin cinci gări. Oficialii au închis toate punctele de trecere de-a lungul căii ferate.

Trenul a fost oprit după ce un oficial feroviar a plasat bucăți de lemn pe șine. Nu au fost pagube și răniți, a anunțat compania feroviară care a ordonat o anchetă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tren india
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri