Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump - baie de mulțime, după baie de procurori

Trump - baie de mulțime, după baie de procurori

de Redacția Jurnalul    |   

Primul președinte american care riscă să ajungă la închisoare nu s-a închis în birou cu avocații, ci a ieșit la luptă deschisă. Donald Trump s-a adresat susținătorilor săi din Georgia, imediat după veștile juridice proaste primite la mijlocul săptămânii, apoi a ridicat publicul în picioare la convenția Partidului Republican din weekend, desfășurată în Carolina de Nord. 

 

Sute de oameni au plătit bilete pentru a participa la un dineu cu salată, friptură, înghețată și un discurs al lui Trump, sâmbătă seară, în Greensboro - Carolina de Nord. Fostul președinte nu a zăbovit asupra problemelor sale penale, calificându-le drept încercări de a-l scoate din noua sa cursă pentru Casa Albă. El le-a servit însă fanilor săi toate subiectele preferate, de la costul vieții până la comerțul cu China și participarea în competiții a sportivilor transgenderi. Într-o pauză de stand-up comedy, Trump a imitat accentul președintelui francez Emmanuel Macron.

 

Publicul a gustat din plin show-ul. Republicanii au râs la glumele lui Trump, l-au aplaudat și au salutat declarațiile sale îndrăznețe - printre cel mai bine primite fiind afirmația că este singurul candidat care poate opri al Treilea Război Mondial.

 

Votat și condamnat, și necondamnat

 

Departamentul de Justiție l-a informat săptămâna trecută pe Donald Trump că va fi inculpat pentru gestionarea ilegală de documente secrete și obstrucționarea anchetei. Trump a fost citat să se prezinte mâine la o instanță din Florida, unde i se vor aduce la cunoștință acuzațiile.

 

Înaintea convenției din weekend, jurnaliștii BBC au stat de vorbă cu susținătorii lui Donald Trump. Principala întrebare a fost legată de acuzațiile care i se aduc în ultimul său dosar. „Aici e America. Noi nu suntem vinovați până nu ni se dovedește vinovăția”, a spus unul din ei. Completarea a fost și mai interesantă pentru a înțelege modul în care Donald Trump s-a făcut înțeles de fani: „Sistemul (de justiție - n.n.) lucrează cu dublu standard și îl vom sprijini pe domnul Trump chiar dacă ar fi condamnat”

 

Șase fotografii au apărut în presă, ca parte a dosarului în care fostul șef de la Casa Albă va fi inculpat. Într-un document de 49 de pagini, el este acuzat că a ținut ilegal în casa sa din Mar-a-Lago documente privind programele de înarmare nucleară ale SUA și planuri militare americane și ale aliaților. În fotografie se văd cutii cu documente stivuite în sala de bal și chiar în baie.

 

Mike Pence, vicepreședinte american în mandatul lui Donald Trump și actual contracandidat al acestuia la Președinție, și-a lansat săptămâna trecută campania electorală atacându-și fostul șef

Subiecte în articol: trump susținatori carolina de nord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri