Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia ii convoaca pe liderii musulman la Istambul

Turcia ii convoaca pe liderii musulman la Istambul

Delegaţiile palestiniene şi iordaniene la Liga Arabă au cerut miercuri o reuniune de urgenţă a miniştrilor de externe pentru a discuta despre posibila decizie americană de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, a indicat organizaţia panarabă.

 

Această reuniune la nivel ministerial ar urma să aibă loc sâmbătă, potrivit unei surse diplomatice, după o primă întâlnire marţi, la care au participat delegaţii permanenţi ai statelor membre.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin a anunţat că preşedintele Recep Tayyip Erdogan va organiza pe 13 decembrie la Istanbul un summit al liderilor principalelor ţări musulmane în cazul unei decizii a administraţiei americane de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

''Preşedintele nostru convoacă un summit extraordinar al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), pentru a le permite musulmanilor să acţioneze în mod unit şi coordonat faţă de aceste evoluţii'', a declarat presei Kalin într-o conferinţă de presă la Ankara.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri