Patru cetățeni ucrainieni - trei bărbați și o femeie cu vârste între 30 și 32 ani - au trecut miercuri dimineață frontiera din Ucraina spre România, rătăcindu-se din cauza condițiilor meteo și a terenului extrem de dificil în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte din județul Maramureș.
Cele patru persoane rătăcite au fost găsite noaptea de către salvamontişti și poliţiştii de frontieră, după o misiune dificilă, în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 50-70 de cm, care a durat aproximativ 6 ore.
Din cauza faptului că una dintre persoane nu se mai putea deplasa întrucât se afla deja în hipotermie, întregul grup se oprise într-o zonă abruptă în care nu se putea ajunge decât cu piciorul şi ar fi fost în risc de îngheţ dacă ar fi rămas peste noapte.
În jurul orei 24.00, cele patru persoane rătăcite pe munte au fost găsite. Una dintre ele, găsită inconştientă, în stare de hipotermie avansată, a murit în ambulanţă, în drum spre spital.
Salvamont Maramureș