Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fost consilier al lui Trump prevede un "cutremur" la alegerile pentru Parlamentul European

Un fost consilier al lui Trump prevede un "cutremur" la alegerile pentru Parlamentul European

Steve Bannon, fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, prezice că partidele naţionaliste vor obţine o treime dintre mandatele din Parlamentul European în urma alegerilor din 23-26 mai şi se aşteaptă ca formaţiunea 'Alternativa pentru Germania' (AfD) să devină următoarea mare mişcare populistă europeană, transmite joi dpa.
Bannon, care se consideră un 'observator' şi nu un consilier al mişcărilor populiste din Europa, este entuziasmat de ceea ce se va întâmpla la apropiatele alegeri europene care încep peste exact o săptămână în Olanda. Scrutinul continuă pe 24 mai în Irlanda, iar în Letonia, Malta şi Slovacia pe 25 mai. În Republica Cehă alegerile se desfăşoară timp de două zile, pe 24 şi 25 mai. În toate celelalte state membre ale Uniunii Europene alegerile europarlamentare au loc duminică, 26 mai. 
''Cred că, dacă tendinţele actuale continuă, atunci mişcările suveraniste ar putea avea între 33% şi 35% dintre parlamentarii europeni. Asta va provoca un cutremur la Bruxelles'', explică Bannon.
Acest rezultat ar fi cu atât mai impresionant cu cât populismul a fost declarat 'mort' în urmă cu doi ani, odată cu alegerea lui Emmanuel Macron în funcţia de preşedinte al Franţei, continuă Steve Bannon.
În opinia sa, mişcările de protest de tipul 'vestelor galbene' din Franţa au contribuit la relansarea populismului în Europa.
Steve Bannon recunoaşte că ''a fost mereu un mare susţinător'' al partidelor populiste europene, dar insistă că nu a avut nicio contribuţie la ideea formării unei noi alianţe europene în acest an.
''Tipii suveranişti populişti din Europa nu au avut nevoie de ajutor. Ei au înţeles exact ceea ce trebuie să facă şi sunt foarte concentraţi pe asta'', explică fostul consilier prezidenţial american.
Aflat în Germania, Bannon s-a întâlnit cu Jorg Meuthen, principalul candidat al AfD la alegerile europene din 26 mai din Germania. Declarându-se un ''naţionalist economic'', el a spus că viitorul AfD este ''nelimitat'' şi i-a recomandat acestui partid să se concentreze pe lucrători, chestiuni economice şi comerţul cu China, nu pe rasism şi xenofobie. 

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri