Jurnalul.ro Sport Sporturi Un multiplu campion mondial la motociclism este infectat cu COVID-19

Un multiplu campion mondial la motociclism este infectat cu COVID-19

Celebrul pilot de motociclism viteză, Valentino Rossi, a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Acesta nu va putea participa la competiția pentru Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, din 25 octombrie, scrie Reuters. El deține 9 titluri de campion mondial.

''Testul rapid PCR a fost negativ, ca şi testul la care fusesem supus marţi. Dar al doilea, al cărui rezultat mi-a fost trimis în cursul după-amiezii, a fost din nefericire pozitiv. Sunt dezamăgit că voi rata cursa din Aragon. Mi-ar plăcea să fiu optimist şi încrezător, dar mă aştept să nu participa nici la a doua cursă din Aragon. Voi urma sfaturile medicale şi sper că în curând mă voi simţi bine'', a declarat Rossi, pe Twitter.

După ce a participat la Marele Premiu al Franței, pilotul a acuzat simptome ușoare. 

Echipa Yamaha a transmis că Rossi respectă toate măsurile sanitare impuse și se află izolat la locuința sa din Tavullia, Italia, fiind monitorizat de staff-ul medical. 

Acesta are 41 de ani și se află pe locul 13 în clasament, cu 58 de puncte. El nu a reuit să termine cele trei curse la care a participat, în turneul pentru Marele Premiu al Franței s-a accidentat. 

În locul său ar putea concura Jorje Lorenzo, de trei ori campion mondial, care acum activează ca pilot de teste. 
 

Subiecte în articol: motogp valentino rossi COVID coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri