În urmă cu o săptămână, bitcoin a urcat la un nou maxim istoric de aproape 67.000 de dolari. Însă între timp, investitorii au renunţat la cea mai valoroasă criptomonedă din lume în favoarea unui nou activ digital, Shiba Inu, conform CNN.
Preţul unui bitcoin se află la 11% sub nivelurile record de săptămâna trecută. Pentru orice alt activ, precum o acţiune sau o obligaţiune, o scădere de o asemenea magnitudine ar fi descrisă drept o corecţie.
Însă în cazul bitcoin, evoluţia este cât se poate de normală, întrucât investitorii s-au obişnuit deja cu volatilitatea monedei.
În ciuda unui număr de peste 13.000 de criptomonede listate pe CoinMarketCap – de la Dogecoin şi Shiba Inu la active obscure precum Elon’s Marvin, Dogelon Mars, Baby Floki Billionaire şi Kitty Inu – Bitcoinul rămâne cea mai valoroasă monedă digitală din lume.
Numărul total de Bitcoini aflaţi în circulaţie înregistrează o capitalizare de 1.100 miliarde de dolari, aproape jumătate din întreaga piaţă crypto, evaluată la 2.470 miliarde de dolari.
Ethereum, a doua cea mai valoroasă criptomonedă, atinge o capitalizare de 475 de miliarde. Iar celelalte monede virtuale se clasează cu mult în spatele Bitcoinului şi Ether.
Cel mai probabil, situaţia nu se va schimba în viitorul apropiat, notând în acest sens apariţia fondurilor tranzacţionate la bursă (ETF-uri) cu expunere pe Bitcoin. ETF-ul ProShares Bitcoin Strategy a debutat săptămâna trecută pe piaţa de capital din New York, urmat la scurt timp de ETF-ul Valkyrie Bitcoin Strategy.
Fondul ProShares gestionează deja active de 1,2 miliarde de dolari. De altfel, popularitatea fondurilor cu expunere pe Bitcoin, care monitorizează contracte futures şi nu le oferă investitorilor posibilitatea de a deţine direct moneda, ar putea alimenta tot mai mult preţul Bitcoinului.
Unii experţi ai industriei crypto argumentează că preţul unui Bitcoin ar putea atinge 100.000 de dolari până la sfârşitul anului sau la începutul lui 2022, activul bucurându-se de susţinerea unor investitori de top, ca Paul Tudor Jones şi George Soroş.
Însă există semne conform cărora unii traderi s-au săturat să tranzacţioneze Bitcoin sau alte criptomonede. Preţul unui activ nu poate să crească semnificativ la nesfârşit. Şi, luând în calcul scăderile din ultima săptămâna, Bitcoinul are un randament de peste 100% de la începutul anului.
Platforma de brokeraj Robinhood a declarat că „activitatea din piaţa crypto a scăzut prin comparaţie cu maximele din T2/2021, iar veniturile din T3 sunt similare celor din trimestrul anterior”.
Corecţiile şi aşa-zisele bear markets sunt inevitabile, iar declinul din ultimele zile ar putea fi doar începutul.
„Ne aşteptăm ca Bitcoinul să atingă 100.000 de dolari – însă nu anul acesta, de vreme ce estimăm că volatilitatea va continua spre începutul lui 2022”, spune Gavin Smith, CEO-ul Panxora, un consorţiu de investiţii în criptomonede. „Bitcoinul încă reprezintă o clasă emergentă de active care face obiectul unui grad ridicat de volatilitate, iar investitorii ar trebui să îl abordeze cu precauţie.”
(sursa: Mediafax)