Jurnalul.ro Ştiri Externe Un sat din Germania a decis să păstreze un clopot din epoca nazistă

Un sat din Germania a decis să păstreze un clopot din epoca nazistă

Un sat din Germania a votat să păstreze un clopot controversat dintr-o biserică, pe care sunt marcate, în relief, o svastică şi cuvintele “Totul pentru pământul Tatălui – Adolf Hitler”, scrie BBC.

Consiliul parohial din Herxheim a argumentat că clopotul nazist din bronz este o amintire a trecutului întunecat al naţiunii.

Unii dintre enoriaşi au fost alarmaţi când au aflat că s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii sub “clopotul Hitler”.

Consiliul parohial local a declarat că relicva din epoca nazistă, care se află în biserică din 1934, ar trebui să fie “un impuls pentru reconciliere şi un memorial împotriva violenţei şi nedreptăţii”.

Votul de luni, de a păstra “clopotul Hitler”, a fost primit cu aplauze de cei mai mulţi membrii din comunitate, scrie agenţia de ştiri DPA.

Subiecte în articol: clopot nazist adolf hitler germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri