Potrivit comunicatului, un bărbat de 61 ani, în timp ce conducea autoturismul pe o stradă din municipiul Galaţi, în dreptul unei treceri de pietoni, a surprins şi accidentat o tânără de 16 ani, care se afla angajată în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma impactului, fata a suferit mai multe contuzii şi a primit îngrijiri medicale.
Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Agerpres