Compania germană Rheinmetall a demarat producţia de pre-serie la începutul acestui an, urmând ca producția de serie completă să înceapă în iulie 2023. Recrutarea de personal calificat și afluxul de echipamente tehnice pentru centrul de excelență Lynx din Ungaria sunt acum în plină desfășurare, potrivit datelor făcute publice de companie germană, scrie publicația electronică defence-industry.eu. Rheinmetall a semnat cu România în noiembrie 2016 un acord pentru construirea de blindate la Uzina Automecanica Moreni, dar proiectul a picat, cum de altfel au căzut toate planurile pe care nemții le-au avut în România.
Ministerul ungar al Apărării a încheiat un contract cu Rheinmetall în septembrie 2020 pentru a furniza vehicule de luptă și servicii conexe în valoare de peste două miliarde de euro. În prima fază de producție, Ungaria va prelua 46 de vehicule Lynx, precum și nouă vehicule blindate Bergepanzer 3 Büffel, toate fabricate în Germania. În a doua fază, o societate mixtă va produce încă 172 de vehicule Lynx IFV și vehicule de sprijin de luptă. Primul dintre aceste vehicule urmează să fie livrat în 2024. Pe lângă vehiculele blindate de luptă, sfera de furnizare include muniție și servicii logistice, precum și 16 camioane.
Compania Rheinmetall a câştigat recent un contract pentru construirea unei fabrici de explozibili în Varpalota, Ungaria. Aceasta va fi construită de un joint venture format din compania germană şi compania ungară de stat N7 Holding.
Contractul de offset aduce bani în economia ungară
O fabrică de înaltă tehnologie pentru acest vehicul de luptă inovator este acum în construcție în orașul Zalaegerszeg. Ea cuprinde linii de asamblare moderne, un atelier de vopsitorie, sisteme logistice și un depozit. De asemenea, facilitățile includ un banc de testare, o cameră climatică, un poligon de tragere subteran și o zonă de testare care se întinde pe o suprafață de 30.000 de hectare. Acest centru de excelență nu va contribui doar la menținerea și extinderea capacității Ungariei de a dezvolta și produce vehicule de luptă moderne, ci va aduce câștiguri financiare consistente și economiei ungare. Noii colegi maghiari ai Rheinmetall lucrează deja la noul Lynx în Germania, dobândind cunoștințe și abilități care vor facilita transferul de know-how și tehnologie. La 15 octombrie 2022, Rheinmetall a predat forțelor armate maghiare primul dintr-un total de 209 vehicule IFV Lynx. Ele vor forma coloana vertebrală a corpului de infanterie mecanizată al Ungariei. Potrivit unei declarații de anul trecut a secretarului de stat din cadrul Ministerului Tehnologiei şi Industriei, Zsolt Kutnyánszky, făcută la Zalaegerszeg cu ocazia prezentării investiției companiei germane, Ungaria se așteaptă ca anul acesta industria sa de apărare high-tech să atingă o cifră de afaceri de cel puţin 500 de miliarde de forinţi, echivalentul a peste 1,26 de miliarde de euro la cursul actual de schimb.
Blindate și fabrică de pulberi, planurile eșuate ale nemților în România
Rheinmetall şi Uzina Automecanică Moreni au încheiat în vara lui 2017 un parteneriat prin care a fost înfiinţată societatea mixtă Romanian Military Vehicle Systems, care urma să fabrice, să vândă şi să asigure mentenanţa transportorului blindat de trupe 8x8 (TBT 8x8). La acea vreme, Rheinmetall anunţa că va crea peste 600 de locuri de muncă directe şi indirecte la Moreni, unde se vor construi 400 de transportoare blindate, iar circa 87% din componente vor fi produse şi furnizate din România. Tot la Moreni, nemții voiau să producă şi camioane militare, elemente pentru clienţi internaţionali, precum şi un tun de 30 mm, care să fie montat pe viitorul transportor 8X8.
În paralel, Rheinmetall s-a arătat interesat în 2017-2018 și de redeschiderea fabricii de armament Arsenal, de la Reşiţa, aflată în conservare la acea vreme, cum de altfel este și acum. Intenția lor era ca aici să producă turela şi aparatele de tragere de pe un transportator blindat pe care urmau să-l producă la Moreni. Nimic însă din toate aceste planuri nu s-a materializat, nemții plecând din România.
În planurile nemților mai era și construirea unei fabrici de pulberi şi explozivi la Făgăraş. Compania germană a rupt însă memorandumul încheiat cu Romarm deoarece Guvernul nu a alocat banii pentru realizarea acestei investiții.