„Dry January” este o provocare de 31 de zile în care participanții se abțin complet de la consumul de alcool în luna ianuarie, fie că este vorba de cocktailuri, vin sau bere, potrivit USA Today.
Deși consumul de alcool crește în timpul sărbătorilor - 47% dintre bărbați și 40% dintre femei au recunoscut că au consumat alcool în exces în timpul sezonului festiv, conform American Addiction Centers - tot mai mulți adulți sunt interesați de abstinență.
În 2024, 42% dintre adulții americani au indicat că sunt interesați de sobrietate sau că reflectă asupra consumului lor de alcool în timpul sărbătorilor, conform Civic Science. Acest procent reprezintă o creștere față de 33% în 2022.
Provocarea a ajuns virală pe rețelele de socializare și a devenit populară și în Europa. Un nou studiu arată că peste unul din patru francezi intenționează să ia parte la „Dry January” în 2025, relatează AFP.
Motivațiile oamenilor sunt aproape exclusiv legate de dorința unui stil de viață mai sănătos. Pe prima treaptă a podiumului, potrivit studiului IFOP, se află dorința de a slăbi, iar apoi vine dorința de a putea conduce mașina la întoarcerea de la o ieșire în oraș.
(sursa: Mediafax)