x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Călin Georgescu solicită CEDO să oblige România să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu solicită CEDO să oblige România să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |    02 Ian 2025   •   15:40
Călin Georgescu solicită CEDO să oblige România să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale
Sursa foto: Hepta/Călin Georgescu

Călin Georgescu a depus o plângere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), contestând decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale.

Potrivit publicației Q Magazine, Georgescu cere instanței europene să oblige statul român să organizeze turul al doilea al scrutinului, în care acesta s-a calificat alături de Elena Lasconi.

Această mișcare juridică vine în contextul unei controverse privind validitatea procesului electoral, iar Georgescu își argumentează demersul prin încălcarea drepturilor fundamentale garantate de legislația europeană. Decizia CEDO în acest caz ar putea avea implicații majore asupra sistemului electoral din România.

Călin Georgescu a cerut Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să judece în regim de urgență cauza, formulând mai multe solicitări:

  • Suspendarea efectelor deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale până la soluționarea cauzei;
  • Obligarea Guvernului să reia procesul electoral, să mențină rezultatele primului tur și să organizeze turul al doilea al alegerilor prezidențiale între el și contracandidatul Lasconi;
  • Obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale și democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral. 

Georgescu invocă și dreptul la alegeri libere, încălcat prin suspendarea turului doi şi invalidarea voturilor fără probe concludente; lipsa unui proces transparent şi consultativ care contravine dreptului la un proces echitabil; lipsa unui mecanism naţional de contestare a deciziei CCR. 

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în ceea ce privește cazul invocat de Călin Georgescu:

Articolul 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul la alegeri libere, dar acest drept se referă în principal la alegerile pentru un corp legislativ, precum Parlamentul. În cazul alegerilor prezidențiale, acest drept devine aplicabil doar dacă președintele are atribuții legislative semnificative.

În contextul României, președintele nu poate iniția legi, iar dreptul său de veto este limitat: poate refuza promulgarea unei legi o singură dată, dar nu poate opri definitiv procesul legislativ. Astfel, atribuțiile legislative ale președintelui sunt insuficiente pentru ca alegerile prezidențiale să fie încadrate automat sub protecția articolului 3.

Având în vedere că anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a fost motivată procedural și juridic, nu se poate susține că ar exista o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de CEDO. Prin urmare, cererea lui Georgescu nu poate fi evaluată de Curte din această perspectivă.

În cursul zilei de marți, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea din dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale.

×