Publicul iubitor de artă este invitat la vernisajul expoziției Enric Fort Ballester The End of Caresses. Taurus (Sfârșitul mângâierilor. Taurul), astăzi, 11 octombrie, începând cu ora 20:00.
Vernisajul se va desfășura în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor Cluj-Napoca.
Expoziția prezintă un capitol dintr-un proiect mai cuprinzător al artistului. „Sfârșitul mângâierilor” reprezintă o cronologie a lucrărilor sale recente, desene, performanțe și sculpturi-instalații care tratează aspecte ale capitalismului târziu.
Astfel, una dintre lucrările sale, „Mașina”, pune în mișcare un mecanism care pregătește o nouă eră, una care, să sperăm, nu va fi dominată de bani. Mașina sortează monedele de 1 cent în funcție de nuanța și de culoarea fiecăreia, creând astfel o situație absurdă în care banul își pierde semnificația sa financiară convențională. Un program arhivează „pentru eternitate” imaginea și detaliile fiecărei monede.
Punctul declanșator al lucrărilor din expoziție îl reprezintă parabola biblică a visului Faraonului, așa cum acesta i l-a relatat lui Iosif, conform căreia Faraonul a văzut „şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup care s-au suit din râu” și au fost mâncate de „alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup” (Geneza, 41). În această imagine, Enric identifică ciclicitatea naturii și a societății, „eterna reîntoarcere” fiind înțeleasă ca legea autoreglatoare a unui univers care dispune de resurse limitate. Desenele miniaturale din seria „Schițe mici pentru acțiuni mari” surprind un ritual straniu, în care oamenii și macaralele manipulează un monument public neobișnuit: doi tauri lipiți unul de celălalt de copite, cu capul în jos. Scopul ritualului este ca oamenii să dezgroape periodic monumentul și să îl întoarcă cu capul în jos, în așa fel încât să fie întotdeauna vizibilă doar o jumătate: ba cea urâtă la vedere și slabă, ba cea frumoasă la vedere și grasă. Antimonumentul propune o abordare dinamică a monumentelor: o comunitate care să fie implicată periodic în rotirea sculpturii. Astfel, performanța și temporalitatea sunt părți imanente acestuia, ceea ce îi readuce pe performeri în epoca de dinaintea banului, o epocă dominată de astrologie și agricultură. Arta acelor vremuri se baza pe ciclicitate și performanță participativă. „Reîntoarcerea eternă” relevă una dintre principalele și cele mai pregnante trăsături ale practicii artistice a lui Enric: alternarea odihnei cu acțiunea în performanțele sale. Astfel, putem observa o sculptură statică dintr-o anumită perioadă – o lucrare de artă ce respectă definiția ei clasică – care mai târziu se arată ca o mașinărie stimulată și angajată într-un nou ritual.
Expoziția este marcată de sculpturile-instalații de mari dimensiuni, realizate din plăci de aluminiu. Suprafața plăcilor reciclate este gravată cu scene mitologice cunoscute, în care Taurul este actorul principal, dar și victima sacrificată. Din corpul plăcilor de aluminiu – material al timpurilor moderne – sunt decupate imaginile Taurului, astfel încât animalul este prezent doar prin absență.
„Sfârșitul mângăierilor” se întâmplă astfel: Taurul, acest obiect al dorințelor (dar și o deghizare simulată de Zeus în una dintre călătoriile sale călăuzite de dorință), vânat în mitologia sumeriană și greco-romană și evocat sub o multitudine de sensuri în tradiția evreiască, nu mai poate fi atins sau posedat, devine imaterial.
Decupajele de taur care se desprind din lucrare formează materia primă pentru antimonumentul amintit, pe care Enric speră că îl va realiza într-o bună zi.
Expoziția de la Galeria Quadro 21, acest capitol al „Sfârșitului Mângâierilor”, pare să coincidă cu un moment din demersul artistului în care el parcurge multitudinea de povestiri și fantezii pe care omul le-a exprimat de-a lungul timpului prin imaginea Taurului. Artistul nu ilustrează și nici nu realizează un colaj de narațiuni. Mai degrabă clădește o colecție de imagini mitologice, un peisaj cu aspect scenografic pentru procedeele sale de lungă durată, în care include moștenirea umanității ca pe un depozit deschis, lăsând toate înțelesurile active.
Însă sigur este faptul că, în momentul de față, din acest peisaj, de pe aceste plăci gravate, Taurul lipsește. Poate s-a făcut atât de subțire și slab încât a devenit invizibil. Însă poate să reapară în curând.
– Sebestyén Székely.
Enric Fort Ballester, născut în 1987 în Benifairó de les Valls, a urmat studiile artistice la Facultat de Belles Arts Sant Carles din Valencia și Hochschule für Bildende Künste din Braunschweig, sub îndrumarea profesorilor Candice Breitz și Ciprian Mureșan. Mai târziu, și-a finalizat studiile de master în cadrul aceleiași instituții. Cele mai recente expoziții solo (2017) au fost organizate la Kunstverein Wolfenbüttel și JosédelaFuente Gallery, Santander. Enric a participat la numeroase expoziții internaționale de grup (Cluj, Bogotá, Berlin, Haga, Valencia). Trăiește în Hanovra, unde este membru fondator al Niki Residence.