Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vești excelente de la meteorologi: Vreme frumoasă și caldă în următoarele zile

Vești excelente de la meteorologi: Vreme frumoasă și caldă în următoarele zile

Vremea va fi caldă în continuare, temperaturile ajungând până la 24 de grade în următoarele zile, iar sâmbătă, mercurul din termometre începe să scadă uşor.

Iată, mai jos, prognoza meteo pentru următoarele zile, emisă de Administraţia Naţională de Meteoologie (ANM).

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în sudul şi estul ţării şi apropiată de normalul termic în rest. În regiunile vestice, nordice şi centrale înnorările vor persista şi va ploua moderat cantitativ în Maramureş şi în general slab, local în Crişana, Transilvania şi Moldova. La altitudini mari, mai ales în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat, cu o probabilitate mai mare în zona deluroasă. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăşi 70-80 km/h, dar local şi temporar vor fi intensificări şi în zonele mai joase de relief, cu viteze, în general, de 40-50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 17 grade.

Joi

Vremea va fi în general frumoasă şi va deveni deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie în toată ţara. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în nordul teritoriului şi zona Carpaţilor Orientali, unde doar izolat va ploua slab. În primele ore ale zilei şi din nou noaptea pe arii restrânse, în special în regiunile sudice şi sud-estice şi în zonele depresionare din restul ţării, se va semnala ceaţă. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu rafale de peste 80 km/h în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, dar local şi temporar şi în nord şi nord-est, unde vor fi viteze în general de 45-55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei şi 11 grade în zona de deal din Banat şi Crişana. Presiunea atmosferică va scădea.

Vineri 

În regiunile din nord şi nord-vest, dar şi în extremitatea de vest a ţării, valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse. În restul teritoriului vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi la începutul nopţii când vor fi averse -posibil însoţite şi de descărcări electrice- local în centru şi în est şi cu totul izolat în rest. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. 

La munte vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, ziua în nordul Carpaţilor Orientali şi la altitudini mari în Munţii Apuseni, apoi şi în masivele înalte din restul zonei montane. Vântul va avea intensificări temporare la munte, unde rafalele vor depăşi 70-90 km/h, dar local şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 11-12 grade în Maramureş, în Crişana şi în nordul Moldovei şi 22-24 de grade în sudul şi sud-estul ţării. 

Minimele termice, mult mai mici decât în nopţile precedente în vest, centru şi nord, se vor încadra la scara întregii ţări între -1 şi 10 grade. Dimineaţa pe arii restrânse va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va mai scădea în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Sâmbătă

Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice datei în vest, nord şi centru şi uşor mai ridicate în restul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în special după orele prânzului în regiunile sudice, unde va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor. 

Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief şi mixte la munte. Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze mai mari în nord-estul şi sud-estul teritoriului, dar mai ales pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime în general între -6 şi 6 grade.

 

În Capitală

Vremea va fi caldă pentru această dată, cu cerul variabil. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări (viteze de 40-50 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

Joi

Vremea va fi predominant frumoasă şi va deveni deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil la senin, vântul va sufla slab, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în zona preorăşenească. Temperatura maximă va fi de 19-20 de grade, iar cea minimă de 4-6 grade. Presiunea atmosferică va scădea.

Vineri 

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu valori termice în creştere faţă de ziua anterioară. Temperatura maximă se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6-8 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa, în zona preorăşenească, vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va mai scădea în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Sâmbătă 

Valorile termice, în scădere faţă de intervalul anterior, se vor situa în continuare peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor. Vântul va deveni moderat, cu precădere în partea a doua a intervalului. Temperatura maximă va fi 14-15 grade, iar cea minimă de 3-5 grade.

 

Subiecte în articol: anm prognoza meteo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri