Jurnalul.ro Ştiri Vremea Veşti proaste de la meteorologi: Vreme deosebit de rece în următoarele trei zile

Veşti proaste de la meteorologi: Vreme deosebit de rece în următoarele trei zile

miercuri, 30 octombrie 2019. Procesul de rãcire a vremii va continua şi se va resimţi - ziua în special în jumãtatea de sud a ţãrii, iar noaptea cu precãdere în nord, nord-est şi parţial în centru, unde se vor înregistra valori termice cu mult mai mici decât în intervalul precedent, acestea urmând a se situa în jurul pragului de îngheţ. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime, în general, între -2 şi 8 grade. Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii. Acestea vor fi sub formã de ploaie, însã trecãtor, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, îndeosebi în zonele deluroase din centru şi sud, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge şi se va depune strat nou de zãpadã. Pe spaţii mici se pot acumula cantitãţi de apã mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale şi temporare în sud şi sud-vest, amplificând senzaţia de rece.

 joi, 31 octombrie 2019. Vremea va deveni deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii. În regiunile din jumãtatea de sud a ţãrii precum şi la munte vor fi înnorãri persistente şi temporar, mai ales ziua se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte, mixte trecãtor îndeosebi în zonele submontane şi sub formã de ploaie în rest. În celelalte regiuni, înnorãrile vor fi temporare şi doar cu totul izolat se mai pot semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua, local în sud şi sud-est amplificând senzaţia de rece. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 12 grade, iar cele minime, preponderent negative cu precãdere în jumãtatea de nord, se vor încadra între -5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6...7 grade pe litoral.

vineri, 1 noiembrie 2019. Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, iar în orele amiezii se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a intervalului în majoritatea regiunilor, iar noaptea cu precãdere în cele sud-vestice şi în zona Carpaţilor Meridionali. Cu totul izolat şi trecãtor vor mai fi posibile precipitaţii slabe- mixte în zona montanã şi sub formã de ploaie în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în sudul Banatului şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade.

Subiecte în articol: vreme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri