Potrivit IPJ Timiș, polițiștii timișoreni au fost sesizați să intervină pe strada Michelangelo din municipiul Timișoara la un scandal iscat între 3 bărbați.
La fața locului, polițiștii au constatat că trei bărbați, cu vârste de 28, 35 și 36 de ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, s-au agresat fizic cu bâte.
Bărbatul de 28 de ani a părăsit locul incidentului, iar ceilalți doi au fost duși la sediul secției de poliție pentru audieri.
Totodată, polițiștii fac investigații în vederea depistării bărbatului în vârstă de 28 de ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
(sursa: Mediafax)