Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban o comite din nou! Eșarfa cu „Ungaria Mare” înfurie România și Ucraina

Viktor Orban o comite din nou! Eșarfa cu „Ungaria Mare” înfurie România și Ucraina

de Giulia Anghel    |   

Premierul ungar Viktor Orban i-a înfuriat pe vecinii săi estici, România și Ucraina, după ce a apărut cu o eșarfă imprimată cu harta „Ungariei Mari”.

Imaginea reprezintă fostul imperiu austro-ungar înainte de înfrângerea acestuia în Primul Război Mondial și include teritorii din România, Ucraina, Austria, Serbia, Croația și Slovacia, scrie bbc.com. 

Ministerul român de Externe și-a exprimat „dezaprobarea fermă” față de gestul șeful guvernului de la Budapesta, printr-un mesaj mesaj adresat ambasadorului Ungariei la București. Instituția a afirmat că „orice manifestare revizionistă, indiferent de forma pe care o ia, este inacceptabilă, contrar realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”.

Și autoritățile de la Kiev au cerut Ungariei să își prezinte scuze oficiale. Purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Oleg Nikolenko, a anunțat convocarea ambasadorului acesti țări pentru „a fi informat despre inacceptabilitatea actului premierului ungar Viktor Orban”.

„Promovarea ideilor revizioniste în Ungaria nu contribuie la dezvoltarea relațiilor ucraineno-maghiare și nu corespunde principiilor politicii europene”, a transmis acesta pe Facebook.

Viktor Orban recidivează 

Pe pagina de Facebook a înaltului oficial ungar a fost postat un videoclip în care acesta îi salută pe fotbaliștii maghiari în timp ce poartă din nou eșarfa, cu care a apărut prima oară, duminică, la un meci Ungaria-Grecia. Acesta apare în postare spunând că echipa națională a Ungariei este „echipa tuturor maghiarilor, oriunde locuiesc aceștia”.

"Fotbalul nu este politică. Să nu vedem ce nu este acolo", a spus Orban.

În România trăiesc circa 1,2 milioane de etnici maghiari și 150.00 în vestul Ucrainei.

Viktor Orban este acuzat că limitează libertatea presei, drepturile minorităților de  pe teritoriul țării, a grupurilor societății civile. Este acuzat constant că subminează valorifle fundamentale ale UE, aflându-se în conflict permanent cu Bruxelles-ul.  În contextul războiului din  Ucraina, Ungaria duce o politică de echilibristică între Rusia, UE și NATO. 

Viktor Orban cu eșarfa "Ungariei Mari"

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri