În cazul Black Sea Oil & Gas este vorba de 1 miliard de metri cubi pe an, a precizat ministrul.
Popescu spune că în cazul perimetrului Neptun Deep, care va fi exploatat de OMV Petrom și Romgaz, mai este necesară o investiție de 4 miliarde de euro. „Decizia de investiție ne dorim să fie luată de ambii investitori în cursul anului viitor, în așa fel încât în 2026 să avem primele gaze din Marea Neagră din acel perimetru”.
Popescu a spus că România derulează și un program de creștere a capacității de înmagazinare. „Ne dorin ca până în 2025 să creștem capacitatea de înmagazinare de la 3 miliarde la 4,2 miliarde de metri cubi, pentru a avea o capacitate suplimentară”.
În aceste condiții și prețurile gazelor vor trebui să scadă, a apreciat ministrul.
(sursa: Mediafax)