Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale virtual (living) room - un performance VR inedit - și alte experiențe performative, în programul Tangaj Dance din această toamnă

virtual (living) room - un performance VR inedit - și alte experiențe performative, în programul Tangaj Dance din această toamnă

de Magdalena Popa Buluc    |   

Tangaj Dance prezintă în această toamnă trei evenimente dedicate artei performative:

  • virtual (living) room - un performance VR realizat de Simona Deaconescu
  • Roots and Routes - un turneu național care reunește spectacole, filme și ateliere de dans
  • BLOT – Body Line of Thought - un performance explorativ despre corpul uman

 

virtual (living) room - 31 octombrie și 1 noiembrie, Switch Lab, București    

Un performance conceput și realizat de coregrafa Simona Deaconescu, în care Kadri Sirel, o dansatoare carismatică de origine estoniană, și Zelda, un personaj fictiv construit sub forma unei inteligențe artificiale, care oglindește gândurile lui Kadri, se întâlnesc într-un spațiu mental virtual. Împreună, Kadri și Zelda, încearcă să rezolve misterul din spatele procesului de amintire a unei coregrafii create spontan, dar niciodată prezentată „ca la carte”.

Prezentarea publică este organizată sub forma unei experiențe VR individuale, cu participarea a maxim 5 spectatori pe grupă, în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, între orele 14:00 și 19:00, la Switch Lab, București.

Accesul este liber și se face în baza unei rezervari pe: https://eu.jotform.com/build/202884817115054.

virtual (living) room a luat naștere în 2019, când coregrafa Simona Deaconescu a fost selectată ca artistă rezidentă a programului european Moving Digits - Augmented Dance for Engaged Audiences, în cadrul căruia a beneficiat de rezidențe de creație la Sõltumatu Tantsu Lava (Tallin, Estonia) și tanzhaus nrw (Dusseldorf, Germania).

 

Prima parte a proiectului a fost prezentată la LAVAlabs Studio Dusseldorf sub forma unei instalații interactive one-to-one, în care nouă obiecte în miniatură au compus spațiul mental comun generat de întâlnirea dintre Kadri și Zelda. Performance-ul prezentat la București pe 31 octombrie și 1 noiembrie este o reconstrucție a acestui puzzle, la care și-au adus contribuția artiști din domenii diferite.

 

Evenimentul virtual (living) room respectă măsurile sanitare recomandate de autorități în acest moment. Dacă vor interveni modificări în baza unor noi decizii ale autorităților competente, publicul interesat va primi un link privat pentru vizionare online, cu ajutorul dispozitivelor personale.

 

Roots and Routes - 22 octombrie - 21 noiembrie

Un turneu național virtual, care pune în discuție tema identității transgeneraționale atât la nivel social, cât și la nivel de ADN al mișcării. Programul proiectului conține trei tipuri de activități interconectate ca tematică și abordare, și va fi prezentat în perioada 22 octombrie – 21 noiembrie 2020, în online prin intermediul platformelor Zoom și Eventbook.

 

În programul Roots and Routes se regăsesc: Daughters, un spectacolul de dans semnat de coregrafa Simona Deaconescu, în care trei femei tinere fac un corp comun cu mamele și bunicile lor, o selecție specială de filme de dans, co-prezentate de BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, precum și patru ateliere de dans contemporan și tehnici mixte, care propun fuziuni între dans și alte tipuri de practici artistice. Atelierele sunt susținute de coregrafa Simona Deaconescu, fondatoare a Colectivului Tangaj Dance, și cele trei artiste dansatoare care fac parte din distribuția spectacolului Daughters: Simona Dabija, Georgeta Corca și Teodora Velescu.

Turneul este organizat în parteneriat cu M Studio (Sfântu Gheorghe), Casa Tranzit (Cluj-Napoca), Areal Colectiv (București), Teatrul 3G (Târgu Mureș) și își propune să activeze comunitățile locale, prin expunerea la forme hibride de exprimare artistică, noi metode de creație, educație și formare pentru profesioniști și publicul larg. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*.

 

Mai multe detalii despre programul Roots and Routes aici:

http://www.tangajdance.com/roots-and-routes/

BLOT – Body Line of Thought

Creat și interpretat de Simona Deaconescu și Vanessa Goodman, BLOT propune o serie de situații performative care explorează mișcarea din perspectiva relației pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru. Echilibrul dintre lumea micro și lumea macro este mediat de experiența umană și de modul în care ne raportăm la conceptul de ordine.

BLOT este o co-producție între Tangaj Collective (București, RO) și Action at a Distance (Vancouver, CA), bazată pe o colaborare strânsă la nivel de metode de lucru, viziuni asupra corpului, dialog artistic și schimb de resurse între cele două coregrafe fondatoare ale organizațiilor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri