Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlase împacă „caprele şi verzele” din politică

Vlase împacă „caprele şi verzele” din politică

de Monica Stoica    |   

Cum era de aşteptat, deputatul PSD Gabriel Vlase, propus de Iohannis pentru funcţia de director al SIE, a primit avizul Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE. Social-democraţii, liberalii şi preşedintele au căzut la învoială fără să crâcnească. Astfel, Vlase pare să fie omul fără detractori.

Numirea lui Gabriel Vlase la şefia SIE împacă taberele PSD şi PNL. După ce Iohannis a iscat suspiciuni cu numirea unui deputat PSD în fruntea SIE, politicienii joacă bucuroşi la remiză în ceea ce-l priveşte pe Vlase. Orban spune că şi liberalii sunt de acord cu numirea lui Vlase şi că îl vor susţine la votul din plenul Parlamentului. În consecinţă, singurul membru al Comisiei de control al SIE care a votat împotriva desemnării lui Gabriel Vlase a fost reprezentantul USR, senatorul Nicu Fălcoi. Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propunea numirea drept director al SIE pe vicepreşedintele PSD Gabriel Vlase. Iohannis a explicat că s-a gândit la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru această funcţie după o analiză minuţioasă, ţinând cont şi de experienţa acestuia. Preşedintele a precizat că PSD nu şi-a băgat coada şi că Vlase a fosr de acord cu nominalizarea. „A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”, a declarat Iohannis. Iniţial, Dragnea a avut reţineri faţă de propunerea lui Iohannis. Luând în tărbacă declaraţia şefului statului cu privire la decizia CCR pe tema revocării şefei DNA, Dragnea a spus că o să o citească decizia de numire a lui Vlase „până o să înţeleagă”.

Este o numire politică clar, oricât ar fi de nepolitică această funcţie, numirea este politică. Eu, cel puţin, cred că pe această funcţie ar fi trebuit numită o persoană independentă. Preşedintele ar fi putut să facă şi o astfel de numire, poate că şi PSD ar fi căzut de acord cu o astfel de numire şi ar fi votat pentru.

Nicu Fălcoi, senator USR

Subiecte în articol: Gabriel Vlase propus director SIE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri