Jurnalul.ro Sport Sporturi Volei feminin: China a devenit, pentru a cincea oară, campioană mondială

Volei feminin: China a devenit, pentru a cincea oară, campioană mondială

Selecţionata de volei feminin a Chinei a câştigat pentru a cincea oară Cupa Mondială la Yokohama, Japonia, după ce a învins cu scorul de 3-0 (25-17, 25-14, 25-12) reprezentativa Argentinei. În competiție au participat 12 echipe naţionale. Formaţiile Statelor Unite şi Rusiei au intrat în posesia medaliilor de argint, respectiv bronz.

Voleibalistele chineze, care au mai cucerit trofeul în 1981, 1985, 2003 şi 2015, au stabilit acum un nou record de victorii în Cupa Mondială, depăşind Cuba, care a înregistrat la rândul ei patru succese (1989, 1991, 1995, 1999).

Clasamentul final al Cupei Mondiale feminine de volei

1. China 32 puncte (11 victorii în tot atâtea meciuri)
2. SUA 28 puncte (10 victorii, o înfrângere)
3. Rusia 27 puncte (8 victorii, 3 înfrângeri)
4. Brazilia 24 puncte (7 victorii, 4 înfrângeri)
5. Japonia 23 puncte (6 victorii, 5 înfrângeri)

AGERPRES

Subiecte în articol: volei feminin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri