Vremea va fi în general închisă şi vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, începând de marţi, exceptând Dobrogea, unde se vor semnala pe spaţii restrânse. Va ploua inclusiv la Bucureşti.
Marți
În țară: Precipitaţii sub formă de ploaie, mixte la munte şi trecător în zonele deluroase, iar la altitudini mari va ninge. În vest şi nord-vest izolat se pot cumula cantităţi de 10...15 l/mp. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 6 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
București: Cerul va fi mai mult noros şi temporar, pe parcursul zilei, va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Miercuri
În țară: Valorile termice se vor situa uşor peste cele caracteristice acestei date în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii ziua în nord-vest şi centru, iar noaptea şi în vest şi sud-vest. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi mixte la munte, iar în partea a doua a intervalului vor deveni mixte în zonele deluroase şi ninsori în cele montane. Izolat se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar pe suprafeţe mici vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, însă doar în estul Munteniei vor cădea precipitaţii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar trecător şi în Banat şi Crişana. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade.