Mai mult, s-a manifestat o solidaritate bolnăvicioasă în a nu-l arăta pe inițiatorul Wage-led Growth, cel care a găsit „suport” pentru majorarea salariilor bugetarilor, ce a stat la baza spiralei inflaționiste și se observă cum angajații ce oferă doar activitate suport pentru generatorii de productivitate se agită acum să primească mai departe „foloasele necuvenite”. Promotorul Wage-led Growth a deschis cutia Pandorei și este incredibil cum politicienii refuză să-l pună la zid!
Deci ceea ce numim inflație se poate produce dacă se mărește cantitatea de bani și nu au loc sporuri de productivitate? Se poate accepta ideea că inflația este un fenomen monetar - o masă bănească în exces -, dar numai ca efect și mod de calcul. Cauza e deficitul de minute lucrate de angajați, cel de productivitate a utilajelor, prețurile de transfer asigurate de o politică monetară neadecvată ori lipsa capacității manageriale a antreprenorilor și guvernanților.
Din păcate, pentru că monetarismul acționează doar asupra componentei de politică monetară și a unor anticipații ce se consideră a fi raționale (dar al căror tratament e superficial când se apelează doar la pârghia monetară, în timp ce cea fiscală e ghidată în mod greșit, iar cea structurală deloc), în loc să se ajungă la stabilitatea macroeconomică, se consolidează politicul și marketingul.
Ceea ce face să discutăm de o anumită rezistență la restructurare pentru conservarea puterii politicului și a marilor corporații aflate în directă conexiune, în detrimentul piețelor și a intrării de noi întreprinzători pe acestea și a producerii de mai multe evenimente.
În fapt, când vorbim despre conservarea puterii politicienilor e o exprimare soft, fiindcă se poate zice, pe șleau, despre sprijinirea unor state mafiote cu ajutorul politicului și marketingului. Și tot aici vreau să precizez că politica monetară nu combate, de fapt, inflația, ci doar realizează o distribuție a prețurilor. Prețul banilor nu devine unul „corect” când lipsa productivității e „combătută” cu relaxarea cantitativă.
Sigur că atunci când discutăm de prețuri trebuie să menționăm că putem vorbi de cele de consum, țintite de politicile monetare sau de acelea din întreaga economie, relevate de deflatorul PIB ori de cele ale producției industriale. Iar în privința prețurilor mărite nu pot fi găsiți doar comercianții vinovații de serviciu, în măsura în care cele care se adresează consumatorului final sunt politizate/socializate cu accize/taxe pe produs precum TVA. Oricât ar fi de productivă o entitate economică în încercarea de a-și conserva nucleul dur de consumatori/clienți, nu poate evita creșterea prețurilor dacă se confruntă cu o inflație de taxe/reglementări. Poate să fabrice un produs mai prost la același preț, dar acest lucru tot minus de productivitate arată.
Și putem să ne dăm seama de ce a fost băgat la înaintare monetarismul, ce a reprezentat un trend internaţional convenabil unei clase politice aflate încă la putere. Pentru a-i permite să dea vina pe altcineva pentru greşelile sale, respectiv pe bancheri.