Jurnalul.ro Sport Sporturi WTA a anuntat noul clasament mondial. Schimbări importante în Top 10

WTA a anuntat noul clasament mondial. Schimbări importante în Top 10

Daneza Caroline Wozniacki a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după ce a câştigat turneul Australian Open, în timp ce românca Simona Halep, finalistă la Melbourne, a coborât pe poziţia a doua.

Halep se afla pe locul întâi în ierarhia mondială din 9 octombrie, în timp ce Wozniacki redevine lider la exact şase ani de la ultima dată când a fost în această postură.

Wozniacki are cu 250 de puncte mai mult decât Halep, dar diferenţa dintre locurile doi şi trei, ocupat de ucraineanca Elina Svitolina este consistentă, de peste 1.600 de puncte.

Germanca Angelique Kerber a revenit în top 10, reuşind un salt de 7 locuri, până pe 9, după semifinala jucată în Australia.

România are acum şase jucătoare în top 100, celelalte cinci fiind Sorana Cîrstea, care se menţine pe locul 36, Irina Begu, care a urcat trei locuri şi e pe 37, Mihaela Buzărnescu, pe 43 (+1), cea mai bună clasare din carieră, Ana Bogdan, care a reuşit un salt de 15 poziţii şi e pe 89, cea mai bună clasare din carieră, şi Monica Niculescu, aflată în continuare pe 99.

Begu şi Niculescu, care au ajuns în semifinale la Melbourne, au urcat în ierarhia de dublu. Niculescu este acum pe locul 19 (+4), iar Begu pe 25 (+7), cea mai bună poziţie din carieră. Raluca Olaru a urcat şi ea, fiind pe 45, Mihaela Buzărnescu este pe 84, iar Simona Halep pe 93.

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep ocupă locul al doilea, după Wozniacki.

Clasamentul WTA la simplu:
1 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.965 puncte
2 (1). Simona Halep 7.715
3 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 6.085
4 (3). Garbine Muguruza (Spania) 5.690
5 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 5.445
6 (7). Jelena Ostapenko (Letonia) 4.901
7 (8). Caroline Garcia (Franţa) 4.495
8 (5). Venus Williams (SUA) 4.278
9 (16). Angelique Kerber (Germania) 3.031
10 (11). Kristina Mladenovic (Franţa) 2.935
.................................................................
36 (36). Sorana Cîrstea 1.310
37 (40). Irina-Camelia Begu 1.303
43 (44). Mihaela Buzărnescu 1.184
89 (104). Ana Bogdan 709
99 (99). Monica Niculescu 653
171 (172). Alexandra Cadanţu 339
175 (183). Irina Bara 330
176 (190). Alexandra Dulgheru 328
223 (226). Jaqueline Cristian 251
232 (238). Elena-Gabriela Ruse 237
242 (233). Patricia Maria Ţig 229 etc.

Clasamentul WTA la dublu:
1 (1). Latisha Chan (Taiwan) 10.130 puncte
1 (1). Martina Hingis (Elveţia) 10.130
3 (3). Elena Vesnina (Rusia) 8.100
3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 8.100
5 (7). Timea Babos (Ungaria) 7.130
6 (5). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.040
7 (6). Lucie Safarova (Cehia) 5.315
8 (12). Katerina Siniakova (Cehia) 4.500
9 (9). Casey Dellacqua (Australia) 4.470
10 (11). Ashleigh Barty (Australia) 4.310
.............................................................
19 (23). Monica Niculescu 3.797
25 (32). Irina-Camelia Begu 2.905
45 (49). Raluca Olaru 1.660
84 (87). Mihaela Buzărnescu 819
93 (92). Simona Halep 770 etc.

Clasamentul WTA Race la simplu:
1 (21). Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.180 puncte
2 (9). Simona Halep 1.580
3 (1). Angelique Kerber (Germania) 1.250
4 (9). Elise Mertens (Belgia) 1.060
5 (9). Elina Svitolina (Ucraina) 900
6 (18). Karolina Pliskova (Cehia) 615
7 (1). Belinda Bencic (Elveţia) 540
8 (6). Aleksandra Sasnovici (Belarus) 460
8 (14). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 460
10 (7). Ashleigh Barty (Australia) 436 etc.
 

AGERPRES

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri