Propunerea lui Zelenski vine după ce Xi a fost la Moscova, dar nu a anunțat niciun sprijin deschis pentru războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
„Suntem pregătiți să îl vedem aici. Vreau să vorbesc cu el. Am avut contact cu el înainte de război. Dar în tot acest an, mai mult de un an, nu am avut discuții", a declarat Zelenski, potrivit Sky News.
Președintele ucrainean a sugerat că decizia lui Vladimir Putin de a transfera arme nucleare tactice în Belarus a fost o încercare de a muta atenția de la vizita liderului chinez care nu ar fi decurs așa cum a sperat liderul rus.
Moscova urmează să construiască o instalație de depozitare a armelor nucleare în Belarus, a confirmat marți ministerul de externe din Rusia.
(sursa: Mediafax)