x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Liber-profesioniștii României: puțini, dar eficienți

Liber-profesioniștii României: puțini, dar eficienți

de Dan Straut    |    05 Noi 2020   •   10:39
Liber-profesioniștii României: puțini, dar eficienți

În România, doar 6 din 100 de români activi practică o profesie liberală (în domenii ca medicină, arhitectură, avocatură, contabilitate, notariat, consultanță, jurnalism etc.), însă prin rezultatele lor financiare contribuie cu 8% la Produsul Intern Brut (PIB). Jurnalul vă prezintă câteva coordonate statistice ale acestui sector din economie, care începând din 2006 celebrează, în fiecare an, Ziua Profesiilor Liberale, la data de 5 noiembrie - în toate țările UE.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în România sunt 2,1 milioane de întreprinzători (lucrători pe cont propriu, inclusiv patroni), dar numai 573.000 dintre aceștia practică profesii liberale reglementate prin legi speciale. Avocații, notarii, contabilii, practicienii în insolvență, evaluatorii autorizați, auditorii financiari, consultanții fiscali, medicii, farmaciștii, medicii veterinari, psihologii, arhitecții, traducătorii și jurnaliștii sunt printre cei mai cunoscuți liber-profesioniști. Din punctul de vedere al organizării, multe dintre aceste profesii au legi speciale de funcționare cu modalități de organizare diferite. Profesia liberală este exercitată în baza unei calificări profesionale, cu titlu personal, pe propria răspundere şi în mod independent, implicând activităţi de natură intelectuală în interesul clientului şi servind interesul public. Caracteristice pentru aceste profesii sunt existenţa unui cod de etică, pregătirea profesională continuă şi confidenţialitatea relaţiilor cu clientul.

 

Contribuții importante la buget

 

Valoarea cumulată a taxelor şi contribuţiilor generate de profesiile liberale reprezintă puțin peste 5% din totalul veniturilor obţinute din colectarea impozitului pe

profit, TVA, impozitului pe salarii şi pe venituri. Cât privește contribuţia la PIB, cea mai mare parte este generată de profesiile liberale din categoriile sănătate, economic, artistic şi juridic, care - cumulat - generează peste 90% din totalul unei cifre de afaceri estimate la 70-80 de miliarde de lei pe an (8% din PIB). Acest aport este în continuă creștere - a crescut chiar și în anii de criză (2009-2010) - pentru că sectorul profesiilor liberale face parte din categoria activităților care nu pot fi evitate de clienții specifici, mai ales în cazul medicinei, avocaturii, notariatului sau contabilității. Indiferent de mersul economiei, cererea acestor servicii este asigurată.

Uniunea Profesiilor Liberale va susține, astăzi, o conferință online dedicată Zilei Profesiilor Liberale, aflată în acest an la cea de-a XIII-a ediție. Evenimentul se va difuza pe portalul universuljuridic.ro și pe pagina de Facebook a editurii Universul Juridic.

 

Persoana Fizică Independentă (PFI) nu se înregistrează la Registrul Comerțului, dar trebuie să obțină certificare de la Fisc și de la asociația profesională din domeniul în care activează.

 

 

 

×