Conflictul steagurilor a inflamat brusc, cel puţin la suprafaţă, relaţiile româno-ungare. Într-o zi, pe parcurs de doar câteva ore, oficiali guvernamentali de la Bucureşti s-au lăsat atraşi în capcana întinsă de grupa de zgomote a FIDESZ. Secretarul de stat al “Externelor” de la Budapesta, Nemeth Zsolt, este însărcinat de mult timp cu lansarea de declaraţii provocatoare la adresa României. El şi-a început “opera” pe când era în fruntea comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta. Arhivele sunt pline de intervenţiile publice ale lui Zsolt care nu au trecut neobservate şi au stârnit cel puţin comentarii. Acum însă, declaraţiile secretarului de stat, în tandem cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti, au primit replici de la nivel înalt.
“Diplomaţii” maghiari nu sperau să atragă atât de rapid atenţia asupra problemei care îi interesează. Fluturând steagul secuimii, foarte repede s-a ajuns la tema dragă a iredentismului: autonomia teritorială a zonelor “rupte” de “nedreptul Tratat de la Trianon”. Au fost de ajuns două trompete să pronunţe “autonomie” că au declanşat replici de la primulministru, de la ministrul de Externe, de la ministrul Apărării, de la ministrul de Interne.
Erau necesare asemenea puneri la punct? Orice cetăţean, cu atât mai mult oficialii statului român au obligaţia sfântă de a-şi apăra ţara, integritatea ei teritorială. Dar în plan diplomatic se impun, pe lângă patriotism, calm şi luciditate. Declaraţiile membrilor Guvernului, care angajează, nu pot fi făcute sub imperiul grabei, al primului impuls.
Cred că respingerea de fond a declaraţiilor provocatoare făcute de Zsolt şi Fuzes era explicită prin ceea ce se comunicase la convocarea ambasadorului ungar la MAE de secretarul de stat Ciamba. De asemenea, dezbaterile de la televiziuni au lămurit scopurile diversiunii, au edificat sensul reacţiei populaţiei româneşti.
Vuvuzelele iredentismului au reuşit însă urcarea tonului şi s-a ajuns la situaţia ca un secretar de stat de la Budapesta să dea replica obraznice primului-ministru de la Bucureşti (!).
Să plasăm acest episod în cadrul mai larg al evoluţiei politice din cele două ţări. În Ungaria, partidul lui Viktor Orban îşi trasează temele pentru alegerile de peste un an. Situaţia economică este proastă şi Ungaria s-a izolat prin politica de dreapta, cu accente şovine şi antisemite. Legea electorală a fost puternic contestată aşa încât lupta între FIDESZ şi socialişti va fi foarte dură, iar rezultatul incert. Au drept de vot şi maghiarii cu dublă cetăţenie, aşa încât captarea a circa 500.000 de voturi din străinătate, în economia celor 8 milioane de cetăţeni cu drept de vot, constituie o miză importantă. FIDESZ va pedala pe autonomie, gâdilând orgoliile populaţ iei maghiare, accentuând tema Ardealului pierdut. Socialiştii se plasează pe un discurs european, dar nu pot neglija nici ei legătura cu electorii din România, aşa încât au încheiat o alianţă cu UDMR care respinge cele 8 regiuni, dorind şi un fel de Regiune Mureş Autonomă Maghiară. Aşadar, alegerile din Ungaria pot să se tranşeze prin teme româneşti.
Ambasadorul Ungariei, fost corespondent al oficiosului comunistt Nemszabadsag la Washington, este la sfârşit de mandat dar, prin prestaţie, şi-a câştigat un loc pe listele lui Viktor Orban. Scoţându-i în evidenţă activitatea lui iredentistă, îi asigurăm fără să vrem voturi în Parlamentul de la Budapesta. Cele două vuvuzele pot raporta lui Orban că şi-au îndeplinit misiunea: au încălzit apa cu care să se opărească alţii!