Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parlamentarul liberal (repet şi subliniez: liberal) Andreea Paul spune că "trebuie agreat cât mai repede un mecanism de sprijin pentru cei afectaţi de calamităţile financiare, similar cu cele existente în agricultură". Mai mult, ea ameninţă voalat băncile, întrebându-le la ce curs s-au gândit să stabilească raportul dintre CHF şi leu pentru a-i ajuta pe debitori, în caz contrar acest curs urmând să fie stabilit de parlamentari.
Pe scurt, Andreea Paul vrea să procedeze fix ca Banca Naţională a Elveţiei, neînvăţând nimic din lecţia acesteia. Pentru că exact asta a făcut banca centrală elveţiană în 2011: a fixat un prag artificial al cursului de schimb CHF/euro, de 1,2 franci/euro, şi s-a străduit să-l apere cumpărând masiv monedă europeană de pe pieţe. Fiind un prag artificial, acesta a cedat, până la urmă, fiind abandonat săptămâna trecută, iar efectul a fost deprecierea masivă a euro faţă de CHF, care a antrenat cu ea şi devalorizarea leului, care a atins în prezent nivelul de 4,5054 lei/CHF. Cu alte cuvinte, cei care iau astfel de măsuri administrative intervenţioniste se află în postura ucenicului vrăjitor al lui Goethe: piaţa se răzbună atunci când încerci să o controlezi.
Parlamentarul liberal mai sugereză că Banca Naţională a României ar fi trebuit să interzică demult creditele în franci elveţieni. Uitând că, din anul 2007, de când România este membră a Uniunii Europene, libertatea de circulaţie a capitalurilor este unul dintre fundamentele economice ale UE. Uitând, de asemenea, de numeroasele şi apăsatele avertismente ale BNR cu privire la riscurile contractării de credite în valută de către cei cu venituri în monedă naţională. Pasămite, Andreea Paul consideră că nu este normal ca toate capitalurile să circule liber, ci doar cele "folositoare".
Este limpede că parlamentarul PNL operează cu altă definiţie a liberalismului decât cea clasică. Pentru că esenţa liberalismului clasic este că cine greşeşte plăteşte, fie că e vorba de bănci, fie că e vorba de debitori. şi că nu se socializează pierderile, aşa cum nu se socializează nici profiturile. Cu alte cuvinte, nu e cinstit ca, pentru salvarea debitorilor în franci elveţieni, să sufere cei care economisesc constituind depozite la bănci şi contribuabilii la buget. Asta pentru că, în iulie 2007, când cursul de schimb era de 1,88 lei/franc, celor cu credite în CHF nu li s-a părut deloc că francul ar fi prea ieftin şi n-au cerut să li se majoreze rata la bancă. Aşa că nu au de ce să ceară să li se reducă ratele acum, când francul elveţian li se pare prea scump. Ori suntem liberali, ori nu mai suntem.
