Raze de soare

Trăim în două Românii în același timp. De o parte avem țara de la orașul mare, dezvoltată și cu mofturi, cu pretenții cosmopolite și de integrare europeană. De cealaltă parte este țara de la țară, fragmentată, săracă și izolată. Dar dincolo de această segregare socio-economică, o mare parte a populaţiei de la sate și de la orașe duce lipsă de educație financiară și are un nivel al cunoaşterii economice insuficient sau chiar nul, ceea ce reprezintă un risc pentru viaţa economică a fiecărui individ. Doar 22% din populaţia adultă poate fi considerată alfabetizată financiar. Ceea ce arată, de fapt, amploarea analfabetismului financiar. Peste trei sferturi din populație au probleme în a înțelege pericolele inflației, în a percepe riscul asociat cu îndatorarea bancară (risc asumat de cele mai multe ori involuntar, odată cu semnarea grabnică a unui contract de credit pentru plata unei canapele, a unei mașini de spălat rufe sau a unei centrale pe gaz metan). România se află la coada clasamentului european în funcţie de cunoştinţele financiare pe care le au cetăţenii ei. Cunoștințe sau educație financiară „de bază” nu înseamnă studii economice aprofundate, fie ele liceale, universitare sau postuniversitare. Vorbim de fapt de un nivel minim de alfabetizare care să permită oamenilor să se descurce ușor cu concepte economico-financiare de zi-cu-zi. Mulți dintre noi nu înțeleg - de exemplu - de ce crește o datorie pe baza dobânzii calculate într-o perioadă anume, alții nu pricep de ce ne plângem de inflație dacă odată cu creșterea prețurilor cresc și salariile. Să nu mai vorbim de faptul că peste 90% din populația activă este repartizată aleatoriu la Pilonul II și nu se interesează de soarta propriilor bani alocați pensiei administrate privat, sau de asigurarea de răspundere civilă - RCA - care e văzută mai curând ca o taxă obligatorie către stat și nicidecum ca un mijloc prin care se pot recupera bunuri și valori în urma unor daune materiale provocate în accidente rutiere (având, în România, cea mai mare rată de incidență din Uniunea Europeană). O bună parte din conceptele lumii financiare rămân un mister pentru majoritatea populației: investiții, unități de fond, asigurări, fonduri de pensii, instrumente de diversificare a riscului, piața de capital cu tot universul ei - sunt tot atâtea bariere în calea sănătății economico-financiare a celor în cauză.

            După criza financiară izbucnită în 2008, economia și-a reinventat calea de a restabili încrederea din piețe, iar educația, în general, și cea financiară, în particular, au avut un rol poate mai important chiar decât cel al celui jucat de guvernele lumii, dacă e să ne gândim că spiritul antreprenorial - motor al redresării - s-a bazat tot timpul pe instinct economic, dar și pe conștientizarea fundamentelor și principiilor economice. Economia globală a primit o nouă și dificilă provocare de reinventare și de redresare, odată cu șocul adus de pandemia COVID-19. După căderea economiei provocată de lockdown și restricții, țările lumii se străduiesc să se recupereze, bazându-se mai ales pe injecțiile masive de lichiditate practicate de stat, dar și pe dimensiunea lor economică și pe puterea acumulată înainte de șocul pandemic. Dar cei mici par lăsați pe dinafară: cei mici, adică oamenii simpli, antreprenorii firmelor mici și mijlocii și chiar țările cu economii mici, mai puțin dezvoltate. Agilitatea, creativitatea, inventivitatea și viteza rapidă de reacție sunt tot atâtea atribute ale redresării economice, mai ales în țările unde mediul antreprenorial este bine și sănătos dezvoltat. Dar aceste atribute sunt mult mai greu de găsit în societățile și în economiile cu grad scăzut de educație financiară.

            Educația ne aduce beneficii și prosperitate. Nu lipsa banilor, ci analfabetismul financiar ne afundă în sărăcie. Cam 35% dintre români sunt amenințați de sărăcie, mult peste media UE de 22% (Eurostat). Iar generația de mâine este astăzi suferindă: peste 38% din copiii din România și peste 28% din tinerii români (18-24 ani) care lucrează sunt amenințați de sărăcie și excluziune socială. Starea de sărăcie are legătură directă și cu gradul foarte redus de alfabetizare economico-financiară a populației. Reducerea sărăciei nu cere doar bani și politici economice și fiscale dedicate. Prosperitatea unei societăți poate fi obținută mai ales dacă oamenii învață, și mai ales dacă învață ce să facă cu banii. Fiecare român are nevoie să înțeleagă cum câștigă bani, cum îi cheltuie sau cum îi economisește și cum poate să-și sporească bruma de avere personală. Dacă România reușește să reducă la jumătate procentul de analfabetism economic, financiar, social şi funcţional al noilor generaţii, experții spun că România ar putea să aibă un PIB dublu. Doar mai educați vom putea deveni mai bogați. Iar pentru asta, avem nevoie de formatori și de profesori. Și avem nevoie de multă voință de a ne educa.

            Într-o țară deja grav divizată socio-economic și care suferă grav de întunericul necunoașterii economico-financiare, apariția oricăror eforturi și programe de educație este precum apariția unei raze de soare.