x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolile psihice, drogurile și perioadele de criză cresc violența

Bolile psihice, drogurile și perioadele de criză cresc violența

de Diana Scarlat    |    03 Noi 2021   •   07:50
Bolile psihice, drogurile și perioadele de criză cresc violența

Studiile sociologice și cele de criminologie arată că în perioade de criză economică sau criză multiplă, așa cum este cea pe care o traversăm, apar mai multe fenomene negative. Crește agresivitatea, consumul de droguri și de alcool, se agravează afecțiunile psihice, crește numărul de bolnavi psihic, iar pe această bază cresc și infracțiunile cu violență. Cele două crime oribile care au șocat România în ultimele zile – o copilă ucisă și incendiată la Arad, de tatăl vitreg, și o femeie ucisă în bătaie de soțul ei, la Brașov – au la bază aceste fenomene. În următoarea perioadă ar putea crește tensiunile din societate, iar oamenii ar trebui să se ferească de cei despre care știu că au comportament violent.

 

 

În doar două zile, sâmbătă și duminică, au fost comise două crime oribile: o fetiță a fost găsită incendiată pe un câmp din județul Arad, iar o femeie de 67 de ani a fost omorâtă în bătaie de soțul ei, la Brașov. Criminalul de la Arad are doar 23 de ani și este consumator de droguri. El a recunoscut fapta, la câteva ore după ce a fost prins de polițiști. Era tatăl vitreg al fetiței și nimic nu ar fi dat de bănuit că ar putea ajunge la o asemenea faptă, în afară de consumul de droguri și de alcool. Era drogat în momentul comiterii crimei. La Brașov, într-un cuplu despre care nimeni nu ar fi crezut că s-ar putea ajunge la crimă din gelozie, cei doi soți având vârste de peste 60 de ani, influența alcoolului, pe fondul tensiunilor din ultimii doi ani au dus la maximă violență. La baza acestui comportament stă tot acumularea de frustrări, depresie și furie, toate acestea fiind cauzate de situația în care ne aflăm de la începutul pandemiei. La fel ca bolnavii psihic, cei care ucid sub influența drogurilor nu au niciun motiv. Nu există mobilul crimei – motivul pentru care au comis fapta –, iar mulți dintre ei nici măcar nu-și mai amintesc ce au făcut. În situațiile de criză multiplă, așa cum este cea pe care o traversăm acum, înainte de sărbătorile de iarnă care deja se anunță mai sărace și pline de restricții, se agravează problemele sociale, pe fondul afecțiunilor psihice, al consumului de droguri și de alcool. În mod normal, de indivizii violenți ar trebui să ne apere polițiștii, însă mai avem o problemă: Poliția Română are deja un deficit foarte mare de specialiști operativi, mai ales în mediul rural, adică peste 85% din suprafața țării, unde deficitul depășește 50% din necesarul de personal. În astfel de perioade este nevoie de o evaluare corectă a celor din jur, astfel încât să fie evitați, pe cât e posibil, cei care de obicei au demonstrat că se comportă violent. Cele mai expuse sunt acum victimele violenței în cuplu, mai ales dacă nu se pot ține la distanță față de agresor.

 

Nevoia schimbării de legislație pentru bolnavii psihic

 

„Sunt foarte mulți bolnavi psihic liberi pe străzi. Avem nevoie de o legislație pentru a-i ajuta pe acești oameni. S-a renunțat la internarea bolnavilor psihic, pornind de la pericolul pe care îl reprezintă aceste practici în sistemele totalitare, pentru că se pot comite abuzuri față de oricine nu este de acord cu sistemul, dar s-a ajuns la o situație în care nici măcar nu mai pot fi diagnosticați și tratați cei care au probleme psihice. Avem nevoie de campusuri pentru oamenii care au nevoie de ajutor. Este inadmisibil să fie lăsată această populație de bolnavi psihic fără ajutor și fără tratament. Nu este o soluție tratamentul ambulatoriu și o internare de 24 de ore, dacă a fost în criză. Acasă întâlnește provocări: alcool, droguri, lipsuri, mediu agresiv. Mulți ajung să-și omoare mama, soția, alt membru al familiei care l-a scos din spital pe semnătură. E nevoie de o altă legislație și de locuri speciale în care acești oameni să primească îngrijire de specialitate, nu să ne oblige să întrebăm bolnavul psihic dacă dorește să meargă la spital”, explică, pentru Jurnalul, psihologul criminalist Tudorel Butoi. 

 

Consumatorii de droguri nu știu de ce ucid

 

Fostul șef al Serviciului omoruri de la Poliția Capitalei, Dan Antonescu, spune că foarte multe crime sunt comise, în ultima perioadă, de consumatorii de droguri. „În cazul de la Arad, criminalul este consumator de droguri. Chiar acum lucrez la două cazuri similare, cu drogați care au ucis pur și simplu, doar pentru că erau sub influența substanțelor halucinogene. În cazul drogaților și al bolnavilor psihic nu se poate vorbi de un mobil clar al crimei. Drogații se comportă exact ca bolnavii psihic, nu conștientizează ce fac. Pot merge pe bicicletă, intră în parc, văd doi bătrâni și îi omoară fără să aibă un motiv, apoi, în anchetă, toți vin cu explicații și argumente puerile, la fel cum vedem în cazul celui de la Arad, care a dat foarte multe declarații contradictorii, până când și-a recunoscut fapta”, a explicat, pentru Jurnalul, criminologul Dan Antonescu. 

 

Statistic, în perioadele de creștere economică și bunăstare, numărul faptelor de violență este mic, dar în cele marcate de lipsuri și probleme socio-economice crește infracționalitatea. Pe măsură ce se agravează situația socio-economică, numărul crimelor s-ar putea înmulți. Criminologia arată că fenomenul e accentuat și în preajma sărbătorilor.  

×