x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum ar putea obține certificatul verde românii nevaccinați

Cum ar putea obține certificatul verde românii nevaccinați

de Diana Scarlat    |    16 Noi 2021   •   07:20
Cum ar putea obține certificatul verde românii nevaccinați

Avocatul Gheorghe Piperea a depus vineri, 12 noiembrie, la Ministerul Sănătății și DSP, o cerere de eliberare a „certificatului verde” pentru imunitate naturală. Avocatul a anunțat că va depune, în curând, și acțiunea în instanță pentru obligarea Ministerului Sănătății și a DSP la eliberarea acestui certificat, pe motiv că, în condițiile Regulamentului UE, imunitatea naturală este, științific probat, echivalentă celei artificiale. Gheorghe Piperea va ajunge astăzi în Parlament, pentru a susține introducerea celui de-al patrulea criteriu pentru obținerea „certificatului verde”, astfel încât cei care au anticorpi să poată demonstra imunizarea naturală pe baza unui test și astfel să nu mai fie obligați să se vaccineze.

 

De la debutul pandemiei de COVID-19, unii cercetători au explicat că imunitatea naturală este mai eficientă și mai durabilă în prevenirea transmiterii agentului patogen, însă alții au afirmat contrariul. Din cauza acestei neconcordanțe a opiniilor specialiștilor s-a ignorat, până acum, acceptarea dovezii imunizării naturale pentru obținerea „certificatului verde” pentru cei care nu au fost înregistrați oficial ca trecând prin boală. Avocatul Gheorghe Piperea este unul dintre românii care au descoperit că au imunitate naturală, iar faptul că are anticorpi este totalmente ignorat prin deciziile Guvernului, pentru posibilitatea de a obține „certificatul verde”. „Testul pe care l-am efectuat nu este un test de anticorpi, ci un test imunitate celulară, de transformare limfoblastică. Cu toate acestea, Regulamentul UE permite și utilizarea unui test de anticorpi pentru proba imunității naturale. În această situație sunt milioane de cetățeni români care au avut de-a face cu acest agent patogen, cu sau fără cunoștința faptului că au fost infectați”, a explicat avocatul, pe pagina sa de Facebook. Acesta mai spune că oricine poate utiliza acest model de acțiune, pornind de la exemplul dat de acțiunea lui: „mai întâi, se formulează o petiție la Ministerul Sănătății și DSP, după care, în caz de refuz de răspuns sau în caz de răspuns negativ, se formulează o acțiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel unde fiecare persoană are domiciliul. Precizez că această acțiune este o încercare de a învinge cu armele sale cabala care a pus la punct acest instrument totalitar”, spune Piperea. 

 

Confirmarea din partea instanței de judecată

 

Avocatul mai spune că prin aceste acțiuni urmărește să obțină de la instanța de judecată confirmarea probei științifice a faptului că imunitatea naturală este tot atât de eficientă ca și imunizarea artificială, prin vaccinare. Din perspectiva lui, prin obținerea acestei confirmări s-ar putea elimina nu doar obligativitatea vaccinării pentru obținerea „certificatului verde”, dar și eliminarea discriminării, a urii și a segregării sociale din ultima perioadă. În privința testului de transformare limfoblastică, avocatul oferă exemplul unui laborator care arată că „Răspunsul imun celular (...) joacă un rol central în apărarea antivirală, limfocitele T cu memorie persistă câțiva ani și conferă protecție împotriva reinfecțiilor severe”. Din punct de vedere juridic, o astfel de confirmare din partea unei instanțe de judecată ar corespunde prevederilor Regulamentului UE care reglementează „certificatul verde” și accesul pe baza acestuia în anumite locuri publice. „Potrivit principiului 7 din preambulul Regulamentului UE 2021/953 «Libera circulație a persoanelor care, potrivit unor dovezi științifice solide, nu reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, de exemplu pentru că sunt imune și nu pot să transmită SARS-CoV-2, nu ar trebui să fie restricționată, întrucât astfel de restricții nu ar fi necesare pentru realizarea obiectivului de protecție a sănătății publice». În lumina acestui principiu 7 din preambul, persoanele care dovedesc imunizarea pe căi naturale trebuie, în mod similar celor imunizate artificial sau testate, să fie exceptate de la restricții. O concluzie contrară ar echivala cu o discriminare”, explică Piperea. 

 

Reinterpretări discriminatorii ale legislației UE

 

Regulamentul UE 2021/953 nu include multe dintre interpretările pe care mai multe state le-au dat emiterii și utilizării „certificatului verde”, după ce s-a stabilit această măsură, inițial, pentru a facilita circulația între state. „De exemplu, la art. 1 alin. 6-7 - „deținerea certificatelor nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație; eliberarea certificatelor nu duce la discriminare pe baza deținerii unei anumite categorii de certificate”. Potrivit principiului 20 din preambul, eliberarea certificatelor nu ar trebui să conducă la acte de „discriminare bazate pe deținerea unei anumite categorii de certificate”. De asemenea, conform principiului 36 din preambulul, „este necesar să se prevină discriminarea directă sau indirectă împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau au ales să nu se vaccineze”. Deținerea unui certificat de vaccinare nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație; prezentul regulament nu poate fi interpretat ca instituind un drept sau o obligație de a fi vaccinat. De vreme ce nu se acceptă discriminarea între persoanele vaccinate și persoanele nevaccinate, cu atât mai puțin nu poate fi acceptată o discriminare a persoanelor care dovedesc imunizarea naturală pe termen lung”, mai explică avocatul. Acesta amintește și faptul că scopul Regulamentului UE 2021/953 este eliminarea în mod coordonat a restricțiilor în acord cu cele mai recente dovezi științifice disponibile, nicidecum îngrădirea dreptului la libera circulație, la educație sau la muncă, așa cum tinde să se transforme acum și în România. Dezbaterile din Parlament pentru votul pe care urmează să-l dea Camera Deputaților pentru obligativitatea „certificatului verde” inclusiv la locul de muncă s-au mai amânat cu o săptămână, tocmai pentru că sunt multe aspecte științifice și juridice neclarificate.  

 

Explicațiile științifice ale specialiștilor

 

Pe 27 octombrie, când legea „certificatului verde” s-a votat în Senatul României și a fost respinsă, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD), a declarat, în plenul Senatului, că proiectul de lege este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate, cât şi cele nevaccinate pot să se infecteze cu noul coronavirus şi a arătat că aceia care au trecut prin boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest certificat, ceea ce constituie o discriminare. Specialistul a propus atunci includerea imunizării naturale pe lista criteriilor care stau la baza emiterii  „certificatului verde”, și pentru cei care nu au fost înregistrați ca trecând prin boală, pe baza testului de identificare a anticorpilor. „Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARS-CoV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”, a declarat Streinu-Cercel. În acest context, părerile specialiștilor sunt împărțite, în legătură cu eficacitatea anticorpilor obținuți în urma vaccinării sau a trecerii prin boală, simptomatic sau asimptomatic, după ce realitatea arată că organismele reacționează diferit atât la boală, cât și la vaccinuri. Există persoane vaccinate care nu mai au anticorpi după o scurtă perioadă, dar există și persoane care au trecut prin boală fără să știe și au un număr foarte mare de anticorpi, la mai mult de un an de la primul test de anticorpi. De asemenea, sunt specialiști care susțin că imunizarea naturală este mai eficientă în fața bolii și a noilor tulpini, în timp ce alți specialiști susțin contrariul sau chiar că imunizarea naturală nici măcar nu ar trebui să fie luată în considerare – ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria medicinei moderne. Testele de anticorpi ar putea fi admise în România pentru a deveni criteriu de emitere a „certificatului verde”, atât pe baze științifice și juridice, cât și pentru a preîntâmpina blocajele din mai multe domenii de activitate, având în vedere faptul că majoritatea românilor nu este vaccinată în acest moment, iar țara noastră nu are puterea economică a altor state – și acelea fiind deja afectate de astfel de măsuri.

 

De vreme ce dovedesc că sunt imunizat în mod natural pe termen lung și nu prezint pericol pentru sănătatea publică, nu pot fi discriminat în raport cu persoanele imunizate artificial. Regulamentul UE prevede expres interdicția oricăror discriminări. 

 

Gheorghe Piperea, avocat

 

 

×