Şomaj la mititica!

Ţară, ţară, vrem de muncă! Nu este un slogan rostit în faţa Guvernului de protestatarii înfometaţi. El răsună chiar din spatele gratiilor. Căci urările de "să trăim bine" au ajuns să bântuie până şi închisorile. Cu alte cuvinte, e criză, iar puşcăriaşii şomează de dincolo de zăbrele. "Penitenciarul Bu­cu­reşti Jilava vă pune la dispoziţie forţă de muncă specială (persoane private de libertate) pe perioade de timp determinate (1-12 luni) în condiţii foarte avantajoase şi cu un număr va­riabil de persoane, în funcţie de nevoile societăţii dumneavoastră.

Serviciile noastre acoperă o gamă diversă de activităţi, în domeniul construcţiilor civile şi industriale, rutiere şi feroviare, în agricultură (prăşit manual, irigat, recoltat)." Nu este un anunţ găsit la mica publicitate. Se poate citi chiar pe site-ul Penitenciarului Jilava. Aşa că am decis să mer­gem să luăm pulsul crizei din spatele ză­brelelor. Odată intrat pe porţile în­chi­sorii, auzi imediat "un ţac" puter­nic făcut la blocarea uşilor. Urmează controlul de rigoare. Predai inclusiv telefonul mobil – să nu cumva să  devină "ţintă" pentru vreun deţinut cu abilităţi "în domeniu". Şi bun venit la Jilava! Ne-a luat în primire subco­mi­sarul Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului. Mergem la pas prin curtea închisorii.

"Să trăiţi, şefu’!", rostesc câţiva deţinuţi, scoşi să dea zăpada. Când îl văd apasă mai adânc lopata. Îi cunoaşte pe toţi ca pe propriile buzunare. La Penitenciarul Jilava sunt în prezent în jur de 1.250-1.300 de deţinuţi. Mulţi "clienţi" fideli, de-ai casei. Nu rezis­tă în libertate prea multe luni. După, revin la zdup. Asta se întâmplă cu 58% din ei. "Pentru fiecare deţinut, sta­tul român cheltuieşte lunar 24 de milioane. În suma asta intră şi sala­riile angajaţilor (asistenţă medicală, psihologică, transportul la instanţă). Plecaţi de aici, unde sunt în centrul atenţiei, acolo, afară, ajung să fie lăsaţi în voia sorţii. Deşi au libertate de miş­ca­re, ei vin totuşi dintr-un mediu în care li se impune o disciplină. Afară îi aşteaptă un mod de viaţă care a evo­luat, o societate care nu-i acceptă aşa cum ar trebui şi care îi doreşte în pe­nitenciare", ne povesteşte Cristi­an Micu.

Iată-ne ajunşi în faţa a două porţi mari, gri, de fier. Intrăm împreună cu subcomisarul Micu, "ghidul" nostru. În interior, împărţite pe că­pră­rii – tâmplărie, auto, producţie amba­la­­je, mase plastice –, atelierele unde muncesc cei mai norocoşi dintre deţinuţi. Sau munceau... Căci, o dată cu criza, comenzile au scăzut sim­ţi­tor. "Deţinuţii care lucrează pentru societate îşi plătesc şi o parte din vina pentru săvârşirea infracţiunii. Din banii conveniţi ca urmare a muncii prestate, 40% revin deţinutului şi 60% se folosesc ca venit la bugetul penitenciarului. Sunt folosiţi exclusiv, conform Legii 275, la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Din 40% cât îi revine deţinutului, 10% i se opreşte într-un cont care i se pune la dis­po­zi­ţie la ieşirea din închisoare. 30% li se dau – bine, ei nu văd nici un ban în mână – toată tranzacţia se face pe card, pentru diverse cheltuieli de zi cu zi."

Pătrundem în "atelierul" de tâmplărie. O poză mare, cu "Shrek" şi măgarul "Donkey", ţintuită pe perete. Înţeleg utilitatea fotografiei când mă lovesc lângă uşă de mă­gă­ru­şul din desenul animat cioplit în lemn. Pe masa de lucru, vreo 20 de piese de şah. Lucrate tot în lemn. Apare imediat şi "artistul". Are peste 40 de ani. A ajuns aici pentru trafic de dro­guri. Nu lucrează deloc rău, dar dosa­rul "baban", plin de condamnări, îl împie­dică să-şi pledeze cauza. "Eu am făcut piesele. Sunt tâmplar de meserie. Dar cine le mai cumpără, că nu avem comenzi?", povesteşte I.B., apropiindu-se de noi. E aici de trei ani. Peste 12 zile urmează să fie eliberat. Se fereşte de obiectivul apa­ra­tului. Tovarăşii din cartier  şi rudele ştiu că e plecat la muncă în Elveţia. Gândul la libertate îl cam sperie. "Ce îmi oferă mie societatea asta?

Credeţi că eu sunt capul traficanţilor? Nu sunt un nenorocit, domnişoară. Nu am dat în cap, nu am omorât, nu am violat, nu am furat. Am luat şi eu două «bile» şi le-am vândut unuia. Şi ăla ca să scape m-a turnat pe mine. Pe ăştia mari nu îi mai văd, ăştia sunt reţinuţi o zi şi le dă drumul. Au averi, vile... Dacă ies, ce fac? Că nu mă angajează nimeni. Toţi mă văd un puşcăriaş şi atât. M-am dus odată să mă angajez şofer. Am lucrat o lună de zile. Mi-am făcut treaba corect. Când mi s-a cerut cazierul şi au văzut că am con­dam­nări, mi-au spus clar că nu mă mai pot ţine." De fapt, viaţa de dincolo de ziduri îi sperie pe mulţi dintre ei. Afară, deşi sunt liberi, sunt condam­naţi pe viaţă. "Când ne văd, toţi spun ăsta e un puşcăriaş, ce să fac cu el?", intervine în discuţie un alt deţinut aflat în încăpere. Şi el lucrează icoane, biserici... Peste 19 zile va pleca de la Jilava. Oftează. "Aici nu mai avem comenzi, iar afară cine ne angajează?"

Nu doar banul îi motivează pe deţinuţi să iasă în câmpul muncii. Pe lângă remuneraţia primită, ei bene­ficiază şi de zile câştigate, ceea ce îi aduce mai aproape de eliberarea condiţionată. La patru zile muncite, se consideră cinci executate. Total: şapte zile câştigate pe lună. Selecţia "meseriaşilor dungaţi" este una rigu­roasă. Mai drastică pentru cei trimişi la lucru în afara închisorii. "În cadrul penitenciarului există o comisie de selectare la muncă (psiholog, educator, medic, şeful serviciului, şeful punctului de lucru pe diverse me­se­rii). Urmează o perioadă de probă, ţinându-se cont de domiciliul de­ţi­nu­tului, de pedeapsă, de fapta să­vâr­şi­tă. Pentru munca în exteriorul în­chi­so­rii, o altă condiţie este aceea de a fi vi­zitat. De munca deţinuţilor pot bene­ficia diverse firme sau persoane fizice.

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Unii merg singuri, cei care sunt în regim deschis, alţii, în regim semideschis, pleacă însoţiţi de un agent de pază. Cei mai mulţi sunt recompensaţi cu suplimentarea dreptului la vizite. Recompensarea supremă: pă­ră­sirea penitenciarului pentru zece zile", ne explică Cristian Micu. Acum se şomează însă. Nu mai sunt contracte şi cereri ca anul trecut, când din munca deţinuţilor s-au câştigat 19 miliarde de lei. "De la munca în agricultură până la pomicultură, amenajări interioare, curăţenie, săpat şanţuri, zugrăvit, reabilitare tehnică, produceri mobilă, asamblare componente calculator. Acum, în interior muncesc în jur de 400 de deţinuţi. Afară, foarte puţini. De asemenea, închiriem spaţii care pot fi folosite pentru activităţi lucrative sau producţie." Situaţia de la Penitenciarul Jilava nu este însă singulară. Doar în jur de 10% din deţinuţii din Penitenciarul Bârcea Mare (Deva) lucrează în prezent cu contract de muncă.

Cri­za a lovit şi acest sector, dacă fa­cem o comparaţie, spre exemplu, între numărul deţinuţilor care lucrau în afa­ra penitenciarului în vara anului trecut, când 45 de persoane private de libertate desfăşurau activităţi în afara în­chisorii, şi ceea ce se întâmplă în prezent, când doar 25 dintre cei în­chişi la Bârcea Mare mai au astfel de contracte. În total, la ora actuală, 75 din cei 657 de deţinuţi au contracte de muncă. Penitenciarul Bârcea Ma­re are un contract în industria lemnului, iar deţinuţii care beneficiază de regim de detenţie deschis îşi desfă­şoa­ră activitatea în acest domeniu. În prezent, 25 de persoane private de libertate lucrează în afara închi­so­rii.

În ce meserii se pot afirma deţinuţii de la Penitenciarul Oradea: pantofari şi artişti
La Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, valul "tsunami" al crizei economice mondiale a ajustat cererea. "De exemplu, dacă acum un an se prezenta o firmă care cerea 20 de deţinuţi pentru o lucrare, acum aceeaşi firmă cere 10 deţinuţi (pentru a micşora costurile – n.red.). Dar a scăzut drastic numărul unor astfel de comenzi", ne-a spus subinspector Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului ieşean. Comparativ cu 2008, în 2009, deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi au câştigat mai puţini bani.

Practic, în 2009, doar 301 dintre cele 1.316 de persoane închise au fost folosite la muncă, faţă de 426, câte fuseseră în anul precedent. În 2009, veniturile realizate de deţinuţi au ajuns la 1,217 mili­oane de lei, suma fiind mai mică cu aproape 50% faţă de 2008, când s-au câştigat 2.372 de milioane de lei. Şi conducerea Penitenciarului Oradea pune la dispoziţia diverselor firme serviciile celor 690 de deţinuţi. 55 de deţinuţi din cadrul penitenciarului vor câştiga bani în urma contractului semnat de instituţia în care sunt "cazaţi" cu o firmă de încălţăminte.

Deşi 124 de persoane şi-au manifestat dorinţa să muncească, în urma unor probe, doar 55 au reuşit să se angajeze cusători de feţe de încălţăminte. Adrian Bungau, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, susţine că deţinuţii orădeni aleg foarte multe activităţi nu doar pentru a-şi ocupa timpul, ci şi pentru a experimenta lucruri pe care nu le-au făcut înainte de a ajunge aici. "Avem câţiva deţinuţi pasionaţi de actorie, de exemplu. Cinci dintre ei au format trupa de teatru «Descuiaţi-i» şi chiar au jucat într-o piesă regizată de regretata Lavinia Steer, cu care au şi adunat aplauze furtunoase la Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi «Exit» 2010, ce a avut loc în perioada 8-11 noiembrie pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti."
● Cristinel Popa, Teodora Ivan