Schimbare de strategie pentru Ford Focus. Dacă până la generaţia precedentă maşina se afişa ca o sportivă, cea mai nouă versiune a sa se prezintă în faţa anului 2011 mai cuminte, dar mult mai inteligentă. Hotărât lucru, Focus a pierdut din agresivitate, având botul şi spatele complet schimbate, cu stopurile coborâte de pe montanţi, câştigând însă la capitolul tehnologiei, conform cerinţelor care vin din piaţă în ultimii ani. Iar avalanşa de noutăţi şi gadgeturi existente la interior este impresionantă, acesta fiind de altfel principalul argument cu care constructorul american încearcă să-şi facă vizibil produsul pe segmentul său. Mai ales că, din punct de vedere al designului, personalitatea acestuia a avut puţin de suferit.
Noul Focus este disponibil în şapte variante de putere aşezate pe trei valori diferite de cilindree, acestea fiind 1.6 EcoBoost (150 CP, 180 CP), 1.6 TDCi (95 CP, 115 CP), 2.0 TDCi (115 CP, 140 CP, 163 CP), cu transmisie manuală în şase trepte sau cu una automată, PowerShift. Modelul avut la test a beneficiat de motorizarea 1.6 EcoBoost de 150 CP, aşa că la aceasta ne vom raporta mai departe. Cu o acceleraţie 0-100 km/h care se realizează în 8,6 secunde, maşina se mişcă sprinten, e chiar mai rapidă decât te-ai aştepta, ceea ce arată că ideea de compromis între sportiv şi maşină de familie a fost atinsă. Asta şi pentru că valoarea cuplului este una pe măsură, mai degrabă tipică unui diesel decât unui benzinar, cu cei 240 Nm disponibili între 1.600 rpm şi 4.000 rpm, ce pot fi măriţi până la 270 Nm cu funcţia overboost.
Cutia este bine etajată, având reprize scurte şi viguroase, ceea ce face ca Focus 1.6 EcoBoost să se simtă bine pe şosea. Depăşirile se fac la pas, autoturismul are agilitate, iar sunetul motorului merită toţi banii la turaţii mai înalte. Viteza maximă avansată în cartea tehnică este de 210 km/h. De-a lungul unui drum Bucureşti – Mamaia, în regim mixt de drum, cu autostradă şi drum naţional, n-am forţat nebuneşte, dar în orice caz maşina a demonstrat că are viaţă în ea, lăsând plauzibilă valoarea avansată de constructor. La capătul acestui voiaj, consumul s-a ridicat la 8,9 litri la suta de kilometri. Mult, puţin? Am rulat totuşi destul de sportiv, iar maşina era nou-nouţă la plecare. Cum consumul se reglează de la sine după prima mie de kilometri parcursă, este de aşteptat ca o valoare mai apropiată de adevăr să fie undeva mai mică cu aproximativ 20% decât cea înregistrată în test.
Spre deosebire de generaţia precedentă, şasiul este mai rigid, primind în schimb suspensii ceva mai moi. În fapt, aceeaşi idee de compromis între calitatea de alergător a generaţiei precedente şi caracterul de familie ce i-a fost impregnat o dată cu noua versiune. Direcţia electrică este foarte precisă. Ţinuta de drum a fost îmbunătăţită prin apariţia unui sistem de control al cuplului în viraje (Torque Vectoring Control), care distribuie mai mult cuplu roţii din exterior pentru sporirea aderenţei şi păstrarea trasei ideale.
Schimbările majore au apărut la interior. În versiunea de echipare Titanium, Focus s-a dovedit hipertehnologizat, cu o grămadă de accesorii specifice mai degrabă segmentului premium. Astfel, există sisteme de avertizare la încălecarea liniei continue, la depăşirea limitei de viteză afişată pe panourile din localităţi, la apropierea iminentă a unui autovehicul din faţă şi la apropierea la distanţă nepotrivită de autovehiculul aflat în partea frontală. Totodată, parcarea laterală este semi-automată, maşina asistând puternic şoferul, în timp ce există şi un sistem de siguranţă (Active City Stop) care îl opreşte brusc pe Focus atunci când în faţă apare un obstacol, acesta fiind funcţional în cazul unei rulări cu viteză până în maximum 30 de kilometri la oră.
Printre opţionale, Focus numără Bluetooth, voice control, USB, card SD cu navigaţie, sistem de navigaţie şi multe altele. Ca siguranţă pasivă, Focus oferă airbaguri laterale şi frontale pentru şofer şi pasager, alături de airbaguri-cortină pentru faţă şi spate, plus „activele” ABS+EBA+ESP. În prima versiune de echipare, Ambiente, noul Ford Focus poate fi achiziţionat cu 16.000 de euro, pentru ca modelul Titanium 1.6 EcoBoost 150 CP, avut la test, să coste 20.250 euro (TVA inclusă).
Date tehnice
Ford Focus 1.6
EcoBoost 150 CP
Cilindree: 1.596 cmc
Putere: 150 CP/5.700 rpm
Cuplu maxim: 240 Nm/1.600 – 4.000 rpm
Transmisie: manuală, în şase rapoarte
Acceleraţie 0-100 km: 8,6 secunde
Viteză maximă: 210 km/h
Consum mixt (oficial): 6,0 l/100 km
Volum portbagaj: 277 l