La porţile paradisului

Al doilea spectacol al lui Tudor Gheorghe bazat pe opera unui poet în viaţă. Întâietate au avut poveştile cu haz, "zgoandele" lui Marin Sorescu.

În urmă cu 41 de ani, Tudor Gheorghe începea recompunerea "paradisului pierdut al artei din timpurile ei de aur", aşa cum spunea Romulus Vulpescu. Unde a ajuns astăzi menestrelul? "Sunt la porţile paradisului şi bat puternic. Mi se vor deschide cândva..."

"... Ea n-are trup, ea e un fel/ De crin cu aerul în el,// Ea n-are ochi şi-n două părţi/ Poartă inele mari de morţi...// Prelungă ca o frunză grea/ Se-aşază încet pe fruntea mea.// Apoi coboară mai în jos/ Spre-al tâmplei vulnerabil os,// Apoi spre coaste, până când/ O simt cu ghiarele strângând.// Şi tace atât de mult şi greu/ Că-aud cum plânge Dumnezeu"...

Aceasta este "Pasărea de acasă" a lui Mircea Micu, pe care Tudor Gheorghe a îngrijit-o, s-a ataşat de ea şi vrea să-i dăruiască viaţă fără de moarte. Şi a chemat-o la Sala Palatului la 14 mai, de la ora 19:00. "Mircea Micu este un poet absolut adevărat. La el şi la Grigore Vieru am întâlnit poezia în stare pură. Micu are o metaforă atât de frumoasă încât nu vreau să fie deranjată în vreun fel de vreun efect sonor. Prin spectacolul «Chemarea păsării de acasă» mă reîntorc la prima mea modalitate de comunicare a poeziei - aceea a menestrelului din '69, care cânta singur cu chitara", mărturiseşte Tudor Gheorghe. Spectacolul are umor, este melancolie şi conţine cele trei teme majore pe care oricare creator le are: frica de moarte, alienarea şi iubirea faţă de mamă.

POEZIA LIRICĂ ÎNSEMNA, PE VREMEA LUI PINDAR, POEZIE ACOMPANIATĂ LA LIRĂ. TUDOR GHEORGHE A ÎNLOCUIT LIRA CU CHITARA
Tudor Gheorghe a început să cânte pe scenă în 1969, cu o chitară în mână. Ceea ce făcea el părea folk, dar nu era folk. Era ceva de dincolo, de pe vremea trubadurilor şi chiar de mai departe, de la poezia lirică a lui Pindar. Mesajul artistului a fost atât de puternic încât, în timp, a devenit emblematic, fără a deveni însă o modă.

După ce a traversat toate experienţele muzicale posibile, Tudor Gheorghe revine în spirală la muzica dintâi, prin poezia lui Mircea Micu. Indiferent de vremurile mohorâte pe care le trăim, Neica Tudor se încăpăţânează să aducă la cunoştinţă acestei lumi - care şi-a pierdut busola valorilor - poezia adevărată!

Din când în când, artistul este încurajat. "Recunosc, m-a încurajat şi domnul Băsescu, care ne-a spus că 90% dintre români ascultă manele. Şi mi-am zis că cineva trebuie să aibă grijă şi de ăia 10%", declară olteanul tuturor românilor.

Tudor Gheorghe a realizat sute de spectacole atipice pentru o lume aflată ba cu sus-n jos, ba cu josu-n sus! A reuşit să reziste şi să se păstreze în forma sa pură, s-a întregit cu fiecare spectacol...

"Când am cântat cu disperare poezia Basarabiei, mi s-a spus că nu se poate, trebuie să am ceva de basarabean în mine - spune Tudor Gheorghe. Acum este disperarea şi tristeţea ardelenească a lui Mircea Micu şi ăştia mi-au zis la fel - că, musa-i, trebuie să am ceva ardelenesc în mine. Mă mai deranjează faptul că specialiştii localizează poezia. Ce absurd sună când spui poetul ardelean Lucian Blaga sau poetul moldovean Mihai Eminescu! Nu avem voie să facem un asemenea lucru. Poezia nu are zone".