x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Florin Toma

Omul zilei: Florin Toma

07 Iul 2010   •   00:00
Omul zilei: Florin Toma

Scriitor



Florin Toma lansează azi, de la ora 18:00, la Clubul Ţăranului, volumul "Oraşul jumătăţilor de înger", po­ves­tea unei societăţi terifiante, anchilozată într-o stratificare so­cială inflexibilă, ce transformă defectele în reguli de funcţionare.

Un oraş în care frica este pururi trează, iar locuitorii lui trăiesc după indicaţii şi norme precise, încontinuu amintite, spre a se evita greşeala. O aşezare cu automatisme dramatice, sufocante, construi­tă pentru a opresa şi a zdrobi fiinţa.

Romanul, apărut în colecţia "Proză" a Editurii Cartea Românească, va fi pre­zentat de Bianca Burţa-Cernat, Cristian Teodorescu şi Daniel Cristea-Enache. Florin Toma s-a născut la 22 martie 1953, este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, 1979. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 şi colaborează la Radio România Cultural, la emisi­u­nea "Arte frumoase". Printre volumele publicate se nu­mără şi "Peisaj cu fluturi noaptea" şi "Moştenirea Fa­mi­liei Bildungsroman".

Cu ocazia lansării romanului "Oraşul jumătăţilor de înger", Jurnalul Naţional îl declară pe Florin Toma "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar