Unul dintre cele mai populare jocuri video, Tetris, a împlinit vârsta de 25 de ani. Dezvoltat de matematicianul sovietic Alexei Pajitnov (54 de ani), variante de Tetris pentru computer sau telefon mobil s-au vândut în zeci de milioane de exemplare până în prezent.
O variantă pentru telefonul mobil a fost realizată în 2006 în studioul de la Bucureşti al Electronic Arts Mobile.
Jocul Tetris presupune îmbinarea unor blocuri de forme diverse care cad din partea superioară a ecranului, pentru a forma linii perfecte. Simplu iniţial şi dificil mai apoi, jocul face apel la sensul coordonării, la capacitatea de anticipare şi la cea de a lua decizii imediate.
Abia în 1989 jocul a trecut oficial dincolo de Cortina de Fier, fiind editat de gigantul nipon Nintendo, după o serie de negocieri cu oficialii de la Moscova.
În timp ce Tetris l-a făcut pe Pajitnov un fel de erou al poporului, succesul jocului nu l-a imbogăţit pe acesta. Veniturile din vânzarile jocului s-au dus la Academia de Ştiinte şi la Ministerul Sovietic al Comerţului.
In 1996 a fost fondată The Tetris Company. Sub aceasta titulatura, Alexey primeste un procent din vânzarile fiecarui joc Tetris. Compania Blue Planet Software (California) a fost însărcinată cu producerea si licenţierea tuturor viitoarelor producţii Tetris.
Citește pe Antena3.ro