x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Oraş vechi de 3600 de ani în Delta Nilului

Oraş vechi de 3600 de ani în Delta Nilului

de Corina Andriuta    |    21 Iun 2010   •   00:00

O echipă de arheologi din Austria, cu ajutorul unui radar, a detectat ruinele unui oraş Auaris- capitală construită de către cotropitori ai Egiptului. Se presupune că acest oraş are 3600 ani, informează gazeta.ru.



Timp de 100 de ani aproximativ între 1664-1569 î.e.n, în acea regiune, se ştie că un popor nomad, de origine semitică, îşi stabilise traiul. Sarcina iniţială a arheologilor a fost să identifice cât de mare este acest oraş. Imaginile de pe radar au arătat contururile străzilor, caselor, templelor etc.

Zahi Hawass, şeful departamentului egiptean  de antichităţi, a declarat că „aceste tehnologii neinvazive ale arheologilor sunt utile în cercetările preliminare”. Chiar dacă acest oraş se ştie că există în Delta Nilului, nu va revedea prea curând lumina zilei. Asta, din cauza faptului că Delta este folosită intens pentru lucrările agricole, acest lucru facând ca săpăturile arheologice să fie dificile.

×
Subiecte în articol: lumea