x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Emil Boc: Direcţia strategică şi economică a ţării este cea bună

Emil Boc: Direcţia strategică şi economică a ţării este cea bună

01 Sep 2010   •   00:00
Emil Boc: Direcţia strategică şi economică a ţării este cea bună
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

România merge în direcţia bună din punct de vedere strategic şi economic, le-a transmis, astăzi, premierul Emil Boc diplomaţilor români, menţionând că au început să apară semnale pozitive în ceea ce priveşte evoluţia economică, dar că preferă să fie prudent.



"Direcţia din punct de vedere economic şi strategic a ţării este cea bună în raport cu interesele României şi, evident, că aceste constrângeri (constrângerile impuse de măsurile anticriză - n.r.) aduc nemulţumiri din partea românilor", le-a spus Boc ambasadorilor români, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

El a declarat că sunt unele semne pozitive din punct de vedere economic, menţionând, printre acestea, încadrarea în deficitul bugetar angajat cu organismele internaţionale, scăderea cheltuielilor pe componenta 'personal' sau realizarea descentralizării în unele domenii, precum sănătatea.

Premierul s-a arătat optimist cu privire la faptul că România va avea, în acest context, mai multe resurse financiare pentru ceea ce înseamnă dezvoltare şi nu va mai avea o creştere bazată pe împrumut şi consum.

Acesta consideră că este foarte important ca o ţară să aibă un buget sustenabil pentru a putea fi credibilă pe piaţa externă.

"România, în acest moment, aţi văzut, este apreciată de Comisia Europeană, FMI, de agenţii de rating, pentru că face ceea ce face din punct de vedere economic. În plan internaţional, evident că avem nemulţumirile oamenilor, la care este mai greu să ajungă mesajul acesta de consolidare macroeconomică, pentru că fiecare vede ce se întâmplă în primul rând în buzunarul lui", a afirmat şeful Executivului, potrivit Agerpres.

Boc a susţinut faptul că românii ştiu mai puţin care este cu adevărat impactul crizei economice la nivel internaţional, dar că diplomaţii sunt cei care cunosc foarte bine aceste aspecte.

"Românii ştiu mai puţin de impactul crizei economico - financiare în alte ţări. Românii văd în primul rând ceea ce se întâmplă la noi acasă şi, evident, asta îi nemulţumeşte pe termen scurt. Am decis să nu sacrificăm România în interesul politicienilor. Era foarte simplu pentru mine şi pentru Guvernul pe care-l reprezint să nu demarăm niciun fel de reformă, nici a pensiei, nici a salarizării personalului plătit din fonduri publice, nici a sănătăţii, nici a învăţământului. Era mai simplu să stăm în aceeaşi apă călduţă şi să ducem România într-o direcţie greşită", a mai declarat Boc.

×
Subiecte în articol: politic