Îşi iubeşte patria, este loial şi util, preţuieşte munca şi iubeşte natura, este credincios, respectând credinţa celorlalţi, curajos şi bun. Este cercetaşul care-şi ţine promisiunea să respecte Legea Cercetaşului, aceasta devenind pentru el un mod de viaţă.
Campul de cercetaşi Cupa Izvoarelor, ediţia a XIII-a. Un 13 cu ghinion de cod galben, dar şi cu noroc de botez al naturii că cercetaşii au răzbit prin furtună cu fruntea şi corturile sus. În Romanii de Sus, Vâlcea, la poalele Munţilor Căpăţânii, în seara lui 17 iunie s-a ridicat steagul campului.
380 de cercetaşi între 10 şi 18 ani din 19 centre din ţară, împreună cu liderii lor - adulţii care-i iniţiază în tainele cercetăşiei -, forfotesc prin camp. Unii întind corturi, alţii bat ultimele cuie în mesele asamblate pe loc din lemnele căpătate de la gaterul din sat. Foliile de plastic se aruncă peste corturi, butucii se aşază pentru şuetele ori cântările de seară. Lavoarul - un furtun găurit întins între două crăcane - este instalat.
Am cârcei la fălci de când suflu într-o saltea gonflabilă şi nu e umflată nici pe sfert, când aud vocea salvatoare a lui Andrei, un cercetaş sucevean. "Staţi! Am pompă!" Am ocazia să deschid mai bine ochii să văd cum fiecare îl ajută pe cel de lângă el. "Cercetaşul se străduieşte să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar părea ea", spune un articol din Legea Cercetaşului.
După o răpăială zdravănă de seară, dimineaţa se iveşte limpede şi umedă. Toţi aşteaptă prima probă din concurs. Hike, cu orientare după hartă şi busolă. Până la start ne amuzăm privind la jocurile încinse de o echipă din Râmnicu-Vâlcea. Sunt gândite să cimenteze spiritul de echipă, fiecare membru fiind nevoit să se bazeze pe ceilalţi. "Fiecare are treaba lui", îmi spune liderul lor. "Unul este bucătar, altul, constructor, unul jurnalist... Constructorul aduce cuie şi ciocan, bucătarul face meniul... În camp, toţi punem umărul. Acum şase ani a venit un băiat care nu era obişnuit să facă nimic. După patru zile de camp, tatăl lui m-a sunat să mă întrebe cum de am reuşit... deja copilul nu numai că se autoservea, dar era atent şi cu ceilalţi. În şase ani a devenit omul meu de bază."
Cercetaşii sibieni trag pe o folie un morman de pământ. Îl răstoarnă peste un strat de pietre aşezate adunat pe iarbă. Îl bătătoresc bine şi peste el aranjează lemnele. "E o vatră suspendată", mă lămureşte liderul lor, Radu Şerban, zâmbind. "Noi urmăm principiul «leave no trace» (nu lăsa nici o urmă - n.r.)." La sfârşit vor strânge vatra, iar iarba va răsufla verde şi crudă cum au găsit-o. Radu antrenează voluntar copiii din Sibiu în stilul scout de 11 ani. Băieţii se chinuiesc de mama focului să aprindă lemnele. Au uitat să le acopere înainte de răpăiala de aseară. Nici nu vor să audă de primus. Vor să-şi facă ceaiul de dimineaţă la foc de lemne. În cele din urmă reuşesc.
Au urmat zile cu jocuri, concursuri de orientare, ateliere de olărit şi tiroliana cea mult aşteptată. Vijeliile nu au reuşit nici să le împiedice, nici să-i gonească, doar au amânat cu câteva ore focul de tabără de sâmbătă seară.
"Adevărata cale prin care dobândeşti fericirea este de a oferi fericire celorlalţi. Încercaţi să părăsiţi acest pământ după ce l-aţi făcut ceva mai bun decât l-aţi găsit" - Sir Robert Baden-Powell