Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine ar fi crezut că, la 20 de ani după dispariţia lui Ceauşescu, românii vor strânge cureaua cum nici în cele mai negre vise nu şi-ar fi închipuit după ce guvernanţii au decis să taie din pensii, salarii şi indemnizaţii? Chiar în criza economică a anilor '30, guvernele României au impus populaţiei mai puţine sacrificii, operându-se reduceri de 10% din salarii. Printre măsurile drastice luate atunci s-au numărat suspendarea a 1.690 de posturi în învăţământul primar şi a trei teatre din provincie şi reducerea bugetului Operelor de la Bucureşti şi Cluj. Mai târziu, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, au existat două conflicte de muncă. În 1977, în Valea Jiului, minerii, nemulţumiţi de unele prevederi care prelungeau durata de muncă şi vârsta de pensionare, au declanşat prima grevă de după instaurarea regimului. Apoi, la Braşov (1987), în contextul restricţiilor la alimentele de bază, provocate de plata datoriei externe.
Ca o comparaţie, Băsescu nu a coborât din înălţimile Cotroceniului printre pensionarii care solicitau imperios prezenţa celui care-i minţise în campania electorală, dar Ceauşescu s-a deplasat cu elicopterul în Valea Jiului. E adevărat că, ulterior, Securitatea a dispersat capii grevei, au fost şi arestări pentru "ultraj public", dar toate deciziile care-i iritaseră pe mineri au fost retrase. Nici ieri, când sindicatele au continuat protestele în ţară şi în Capitală, preşedintele şi guvernanţii n-au catadicsit să-i bage în seamă. Motiv pentru care sindicaliştii îi cheamă, dacă au curaj, să vină la marele miting anunţat la 19 mai în Piaţa Victoriei. Oricum, atitudinea guvernanţilor nu face decât să-i îndârjească pe contestatari, care sunt decişi să nu se lase intimidaţi, pentru că oricum nu mai au nimic de pierdut. Şi până la urmă, de ce ar accepta românii aceste sacrificii când aproape jumătate dintre bugetarii care lucrează în administraţia publică, învăţământ şi sănătate, reprezentând 454.805 de angajaţi, sunt plătiţi lunar cu până la 1.500 de lei, în timp ce salariile între 4.000 de lei şi peste 8.000 de lei sunt împărţite între 54.315 persoane? De ce ar accepta românii aceste sacrificii când aparatul bugetar este supradimensionat, iar 500.000 de angajaţi ai statului nu au ce să facă, şi nu doar 100.000-200.000 de angajaţi cum se spune? De ce şi-ar amaneta românii viaţa de zi cu zi şi viitorul copiilor acceptând aceste măsuri atunci când există şi alte soluţii? În aceste condiţii nu e de mirare că măsurile prezentate de guvernanţi întâmpină foarte multă rezistenţă, iar România intră în grevă generală.
Citește pe Antena3.ro
