x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rușii trag în guvernul moldovenesc

Rușii trag în guvernul moldovenesc

de Şerban Mihăilă    |    04 Aug 2017   •   18:00

Alături de președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, oficialitățile de la Moscova critică virulent decizia guvernului de la Chișinău de a-l declara persona non grata pe vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, după ce acesta a făcut o serie de comentarii și declarații denigratoare la adresa actualei puteri executive moldovenești, care are o viziune proeuropeană și pledează pentru apropierea de NATO.

 

Kremlinul consideră absolut inacceptabilă decizia Chișinăului de a-l declara pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, drept persona non grata în Republica Moldova, a afirmat, miercuri, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, citat de agenția de presă TASS. „Situația cu Rogozin este absolut inacceptabilă”, a spus el, comentând decizia autorităților moldovenești. Anterior, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguță, fusese convocat la Ministerul de Externe rus, unde ministrul adjunct de Externe, Grigori Karasin, i-a înmânat o notă de protest, amenințând cu „o reacție adecvată”, în pofida riscului „destabilizării” Europei. „Toate acestea suscită o indignare legitimă și vor primi un răspuns corespunzător. Suntem obligați să atragem atenția că astfel de acțiuni periculoase ar putea avea un efect destabilizator major asupra situației din regiune și a Europei pe ansamblu. Este un lucru deosebit de actual în contextul în care continuă tentativele unor politicieni moldoveni de a tensiona în mod artificial situată legată de reglementarea transnistreană", se menționează în nota de protest adresată ambasadorului Neguță. În același timp, într-un interviu acordat, miercuri, ziarului financiar „Kommersant”, același Karasin a precizat că Rusia nu se va grăbi cu represalii contra Republicii Moldova și României, în urma interdicțiilor impuse vicepremierului Rogozin. Vinerea trecută, autoritățile române au interzis dreptul de survol pentru avionul de linie în care se afla Rogozin, ce urma să efectueze o vizită la Chișinău și Tiraspol, deși știa că figurează pe lista de sancțiuni a UE și are interdicție de călătorie în spațiul comunitar.

 

„Din punctul meu de vedere a fost o chestiune deliberată din partea vicepremierului Rogozin, pentru a crea dificultăți în relațiile dintre România și Rusia”. Teodor Meleșcanu

 

 

 

×