x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE va extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus

UE va extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus

14 Noi 2021   •   14:30
UE va extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene vor extinde luni sancţiunile împotriva Republicii Belarus pentru a include companiile aeriene şi agenţiile de voiaj bănuite a fi implicate în aducerea migranţilor la frontiera cu blocul comunitar, a declarat duminică şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, anunta Reuters.

UE a acuzat Belarusul că încurajează migranţii să vină pe teritoriul său şi împinge apoi mii dintre ei să treacă în Polonia şi alte state vecine din UE ca răzbunare pentru sancţiunile impuse deja Minskului.


"Vom da undă verde extinderii cadrului legal al sancţiunilor noastre împotriva Belarusului, astfel încât să poată fi aplicat tuturor celor care participă la introducerea ilegală de migranţi în această ţară", a declarat Borrell pentru publicaţia franceză Le Journal du Dimanche.



Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, preşedintele belarus, a ameninţat să contracareze orice fel de noi măsuri, inclusiv prin oprirea tranzitului de gaze naturale prin Belarus către Europa. 

×