Vladimir Voronin a votat astazi pentru Partidul Comunistilor, asteptandu-se la "o schimbare cardinala", relateaza jurnal.md. Liberalul Dorin Chirtoaca, primarul in exercitiu al Chisinaului, a afirmat ca a votat pentru modernizarea orasului.
Liderul comunist moldovean a spus ca dupa alegeri va incepe treaba cu o curatenie la Primaria Chisinau. "Vom matura tot sediul Primariei si vom sfinti locul", a spus Voronin
Dorin Chirtoaca a afirmat insa ca a votat pentru modernizarea Chisinaului si pentru continuarea proiectelor incepute, potrivit Info-Prim Neo. "Astept ca locuitorii municipiului Chisinau sa participe si ei activ la vot, astfel incat fiecare sa spuna ce isi doreste pentru urmatorii patru ani de la Primaria capitalei si de la primarul general. Prezenta este cruciala", a spus Chirtoaca.
Intrebat daca dupa alegerile locale ar putea fi convocate si alegeri parlamentare anticipate, Chirtoaca a apreciat ca in Republica Moldova se organizeaza deja prea multe scrutinuri si ca acestea ar trebui sa respecte termenele legale si sa se desfasoare odata la patru ani.