Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt va derula anul acesta două proiecte cu finanţare nerambursabilă în scopul îmbunătăţirii rezultatelor elevilor la examenele de bacalaureat şi evaluare naţională, ambele proiecte fiind lansate vineri, la Slatina, de către reprezentanţii ISJ Olt şi instituţiile şi organizaţiile partenere.
Unul dintre proiecte, "EduBac", derulat în parteneriat cu ISJ Bacău şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământul Preuniversitar, are ca obiectiv creşterea gradului de promovabilitate la examenul de bacalaureat în rândul elevilor din ciclul liceal din cele două regiuni de dezvoltare (Sud-Vest şi Nord-Est).
În acest sens 4.200 de elevi de liceu din cele două regiuni vor fi sprijiniţi pentru a-şi forma competenţe cheie pentru un acces ridicat la nivele superioare de educaţie. Se va urmări, în acelaşi timp, dezvoltarea abilităţilor personale ale elevilor şi formarea unor competenţe care să le permită o mai bună adaptabilitate la cerinţele de pe piaţa muncii.
Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Felicia Man, a declarat că rezultatele elevilor la bacalaureat sunt slabe şi pentru că aceştia sunt demotivaţi şi absentează de la cursuri.
"Avem nevoie de resurse noi, de metode noi, pentru a-i determina pe elevi să rămână la şcoală, să înveţe mai bine. Marea problemă este absenteismul şcolar. (...) Am identificat nişte cauze majore care au condus la rezultate slabe la examenul de bacalaureat: numărul mare de absenţe, motivaţie redusă a elevilor, materii dificile şi stufoase, neatractive, accentul în clasă pus pe memorare şi nu pe învăţarea logică", a spus Felicia Man.
Aceasta a menţionat şi alte cauze pentru rezultatele nesatisfăcătoare de la examenul de bacalaureat, printre care se numără lipsa selecţiei la intrarea în liceu, desfiinţarea şcolilor profesionale, fapt ce îi obligă pe elevi să urmeze liceul fără să fie pregătiţi, o lipsă a orientării elevilor încă din gimnaziu. Un stres suplimentar au elevii la bacalaureat şi din cauza sistemului de supraveghere.
O altă cauză a rezultatelor slabe la examene este potrivit reprezentanţilor ISJ Olt şi implicarea redusă a părinţilor în formarea elevilor, supravegherea şi monitorizarea lor.
Un alt proiect lansat vineri la Slatina priveşte susţinerea formării elevilor de gimnaziu. El se va derula tot în parteneriat cu ISJ Bacău şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământul Preuniversitar şi urmăreşte susţinerea formării sistematice a competenţelor cheie, procesului de evaluare, monitorizare sistematică şi stimulare a progresului şcolar pentru un număr de 3.200 de elevi din învăţământul gimnazial din judeţele Olt şi Bacău. Se va pune accent, în proiect, pe dezvoltarea abilităţilor personale ale elevilor din clasele a V-a şi a VI-a prin implicarea activă şi conştientizarea părinţilor.
Bugetul total al acestor proiecte este de nouă milioane lei.