x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În 30 de ani, Hosni Mubarak a vizitat România de zece ori

În 30 de ani, Hosni Mubarak a vizitat România de zece ori

de Cristina Diac    |    30 Ian 2011   •   16:46
În 30 de ani, Hosni Mubarak a vizitat România de zece ori

Extrem de strânse în perioada lui Nicolae Ceauşescu, relaţiile diplomatice dintre România şI Egipt au o istorie mult mai veche. În aprilie 1906 Regatul României a stabilit relaţii diplomatice cu Egiptul, la nivel de agenţie diplomatică. După câteva luni, în toamna aceluiaşi an, a fost inaugurată o linie maritimă directă între Constanţa şI Alexandria, ceea ce a dat un nou imbold schimburilor comerciale. Şase ani mai târziu, în toamna lui 1912, Abas Hilmi al II-lea, viceregele Egiptului,  a fost oaspetele regelui Carol I la reşedinţa de la Sinaia. Cu aceeaşi ocazie, viceregelui i-au fost prezentate salinele de la Slănic Prahova şI Rafinăria Vega.

În 1922, după destrămarea Imperiului Otoman, Egiptul şi-a proclamat independenţa şI s-a declarat monarhie constituţională. Între cele două războaie mondiale nivelul de reprezentare diplomatică dintre cele două state a fost ridicat la rangul de legaţie. În februarie 1930 viitorul rege Carol al II-lea, pe atunci exilat la Paris în urma renunţării la tron, a călătorit aproape o lună prin ţara faraonilor, unde a fost primit de regele Fuad. Relaţiile diplomatice româno-egiptene, rupte în timpul celui de-al doilea război mondial din cauza situării celor două state în tabere adverse au fost reluate în 1947.

După instaurarea regimului comunist la Bucureşti relaţiile diplomatice ale României au fost marcate o vreme de puternica dependenţă faţă de Moscova. Astfel, reprezentantul dipomatic al României la Cairo urma firesc "linia” colegului sovietic. Chivu Stoica, preşedinte al Consiliului de Stat (echivalentă funcţiei de şef de stat) a fost primul demnitar român de rang înalt care a vizitat Egiptul în noiembrie 1966.

În a doua jumătate a deceniului şapte relaţiile româno-egiptene au cunoscut două momente de tensiune. Primul, în iulie 1967, după Războiul de Şase Zile, când România a refuzat să rupă relaţiile diplomatice cu Israelul şI al doilea în vara lui 1969, când reprezentanţa diplomatică a Tel-Avivului la Bucureşti a fost ridicată la rangul de ambasadă. Treptat, relaţiile României cu Egiptul s-au ameliorat.

În aprilie 1972 Nicolae Ceauşescu a inaugurat o lungă serie de vizite la nivel înalt între Bucureşti şI Cairo. România, prin persoana lui Nicolae Ceauşescu, îşi asumase rolul de mijlocitor în conflictul arabo-israelian, iar Egiptul era perceput drept liderul lumii arabe. Din acest motiv, relaţiile politico-diplomatice dintre cele două state au fost cât se poate de strânse, atât în timpul preşedintelui Sadat, cât şI al succesorului său Hosni Mubarak.

În cei 30 de ani de când se află la putere, Mubarak a vizitat România de zece ori – primele trei dăţi (în aprilie 1977, octombrie 1978 şI martie 1979) în calitate de vicepreşedinte, ulterior (din octombrie 1981, după asasinarea preşedintelui Sadat), ca şef al statului egiptean (ultima dată în aprilie 2001). Recordul apropierii româno-egiptene pare a se fi stabilit în 1982, când Mubarak a vizitat Bucureştiul de două ori în trei luni (în septembrie şI decembrie). La rândul lui, Nicolae Ceauşescu a vizitat de mai multe ori Egiptul (octombrie 1983, noiembrie 1987, septembrie 1988). La una dintre vizite, au relatat membri ai delegaţiei, Elena Ceauşescu – mereu atentă la ţinutele etalate de doamnele cu care intra în dialog, a observat cu satisfacţie că Suzanne Mubarak purta aceeaşi rochie pe care o îmbrăcase şi la precedenta vizită a cuplului egiptean la Bucureşti.

Paralel cu relaţiile politico-diplomatice, între România şI Egipt a existat până în 1989 şI o strânsă cooperare pe tărâm economic. Astfel, România a contribuit cu specialişti la construirea unor importante obiective industriale. De asemenea, exporta maşini, autoturisme, tractoare şI piesele de schimb aferente, îngrăşăminte chimice şI altele. Din Egipt a importat în special bumbac necesar industriei uşoare româneşti.

×